Cum să depăşeşti depresia postpartum
Bucuria cunoaşterii celui mai mic membru al familiei poate fi umbrită de anumite sentimente negative precum sensibilitate, irascibilitate, instabilitate emoţională, toate fiind semnalmente ale depresiei post partum.
Din păcate această formă de depresie nu afectează doar femeile, şi bărbaţii pot fi victimele acestui fenomen. Motiv pentru care este necesară depistarea acesteia din timp şi administrarea tratamentului corespunzător.
Acum ai parte de noi responsabilităţi, tot programul tău este dat peste cap şi se învârte în jurul celui mic, orele de somn sunt tot mai puţine, teama de nou şi de necunoscut pot reprezenta un stres destul de mare care te poate ameţi.
Chiar dacă marea majoritate a femeilor se adaptează destul de repede, există şi o parte care se confruntă cu depresia post partum şi care din păcate nu admit să vorbească despre asta, astfel procesul de vindecare este mult mai anevoios.
Cum se manifestă depresia postpartum
O problemă destul de serioasă ce nu ar trebui trecută cu vederea, primele simptome ce ar trebui să îţi ridice un semn de întrebare sunt schimbările bruşte de dispoziţie, reprizele tot mai dese de plâns, tristeţea fără un motiv anume sau iritabilitatea crescută.
Depresia postpartum vine la pachet din păcate şi cu insomnii ce nu te lasă să te odihneşti corespunzător.
Netratate la timp aceste simptome se pot agrava, motiv pentru care nu trebuie să amâni vizita la psiholog. Nici terapiile alternative nu sunt de evitat, mai ales dacă vorbim despre beneficiile terapiei cu lumină, exerciţiile de respiraţie şi tehnicile de relaxare.
Află cum se tratează depresia anxioasă AICI
Nu ezita să ceri ajutorul celorlalţi
În primul rând nu trebuie să eviţi legătura cu bebeluşul, poţi să îi cânţi, să îi vorbeşti. Ataşamentul de bebeluş te va ajuta să treci mai uşor peste această problemă, ataşamentul ajutând considerabil la eliberarea de endorfine, în felul acesta instalandu-se o stare de bine pentru amândoi.
În cazul în care schimbările tale de comportament sunt foarte bruşte nu ezita să ceri ajutorul celor din jur.
Interacţiunea cu mai mulţi oameni te poate ajuta să te eliberezi de stresul acumulat. Nu te mai izola, lasă-i pe apropiaţii tăi să fie părtaşi la bucuria venirii pe lume a bebeluşului tău.
Comunică mai mult
Depresia postpartum nu este o boală, atât timp cât ţi-o asumi şi o tratezi corespunzător, însă pentru asta trebuie să înţelegi că izolarea nu este indicată în nici un fel de situaţie.
Ieşi din casă cât de des posibil, mergi cu copilul în parc la plimbare, mergi la cumpărături şi cere de fiecare dată când ai nevoie sfaturi.
Una din 8 femei suferă de depresie postpartum, nu eşti singura care trece prin aşa ceva şi asta nu înseamnă că eşti o mamă rea.
Motivul pentru care este indicat să mergi la consiliere şi terapie suportivă este acela că îţi va fi mai uşor să integrezi schimbările din viaţa ta şi să te bucuri de tot ce ai.
În cazurile grave este recomandat chiar tratamentul antidepresiev, însă nu aştepta să se ajungă aici.
Şi bărbatul este expus la această formă de depresie, acum are de a face cu ceva nou, atenţia ta nu se mai îndrepta doar asupra lui, ataşamentul faţă de copil îl poate expune la crize de gelozie, şi totodată poate conduce la răcirea relaţiei de cuplu.
Cu cât veţi comunica mai mult cu atât mai uşor veţi trece peste această situaţie, acum este momentul să vă susţineţi şi mai mult reciproc şi să acceptaţi de asemenea ajutorul celor din jur.