Ştiai că obiceiul unei persoane de a-şi roade unghiile este un comportament compulsiv numit onicofagie? Onicofagia ne poate afecta pe toţi la un moment dat în viaţă, începând din copilărie sau chiar mai târziu.

De obicei, acest tic nervos apare între 10 şi 18 ani şi poate dura toată viaţa. De altfel, majoritatea persoanelor care manifestă acest comportament mărturisesc că nu sunt conştiente de acest gest şi că le este greu să scape de el.

De ce ne roadem unghiile?

Rosul unghiilor poate fi definit ca un răspuns automat la o problemă, o evadare, o modalitate de a scăpa de o problemă sau de a-şi exprima sentimentele etc.

Onicofagia face parte din categoria ticurilor nervoase automutilante, alături de răsucirea şi ruperea firelor de păr (tricotilomania), scărpinarea şi lezarea pielii (dermatilomania).

Iată, aşadar, care sunt factorii declanşatori ai onicofagiei!

Stresul

Persoanele stresate, care se confruntă cu probleme, riscă să devină anxioase şi să dezvolte acest obicei. De fapt, nevoia de evadare dintr-o situaţie provoacă acest comportament, care are un efect calmant asupra sistemului nervos.

Plictiseala

Lipsa de activitate sau plictiseala pot fi explicaţii ale acestui tic nervos. Astfel, obiceiul de roadere al unghiilor reprezintă o modalitate de stimulare a sistemului nervos.

Perfecţionismul

Persoanele care obişnuiesc să-şi roadă unghiile pot petrece ore în şir privindu-şi mâinile ca să se asigure că nu există nici cea mai mică imperfecţiune pe degetele lor. În cazul în care o detectează, ele vor face tot posibilul să o elimine, cu riscul de a se răni şi mai mult.

Cauze psihosomatice ale onicofagiei

În multe cazuri, obiceiul de roadere al unghiilor este un comportament auto-mutilant şi apare mai ales în rândul persoanelor care au crescut într-o familie violentă, care au primit o educaţie severă, acesta fiind un mod de a atrage atenţia.

Emoţiile

Timiditatea sau stima de sine scăzută, separarea de o persoană dragă sau moartea unui apropiat pot declanşa, de asemenea, acest comportament compulsiv. Acest obicei dispare, de obicei, atunci când persoana respectivă îşi recapătă încrederea în sine sau atunci când sunt eliminate stresul şi frustrările personale.