Noi am reuşit să învingem boala!

1 2 jpg jpeg

Pacienţii cu boli autoimune pot avea o viaţă normală – acesta este mesajul pe care au dorit să-l transmită cei doi tineri care au ajuns în septembrie pe cel mai înalt vârf din România. În urmă cu câţiva ani, cea mai lungă „expediţie” a celor doi era din cameră până la magazinul din colţ. Unul dintre pacienţi, Ana Maria, de 29 de ani, are rectocilită ulcero-hemoragică din copilărie. Din cauza bolii, a avut perioade de izolare de colegi, prieteni...

„Durerile date de boală, starea fizică slăbită, nevoia continuă de a folosi toaleta mă obligau să stau numai în casă”, îşi aminteşte tânăra. Şi aşa a crescut. Fără prieteni mulţi, care nu înţelegeau de ce fata lipsea de la şcoală cu zilele. Fără poftă de viaţă. Asta până acum câţiva ani, când a ajuns la medicul Mircea Diculescu, preşedintele Societăţii Române de Gastroenterologie şi Hepatologie.

„Ne simţim toţi pacienţii copiii lui”, spune tânăra. Doctorul Diculescu i-a dat speranţă că poate duce o viaţă independentă. Cu tratamentul potrivit, cu grija medicilor, Ana a ajuns să poată urca luna trecută pe munte. „Expediţia pe Moldoveanu este un mesaj transmis tuturor celor care suferă de boli inflamatorii intestinale: eu am reuşit să înving boala, deci puteţi şi voi!”, spune tânăra.

2 jpg jpeg

O lecţie de viaţă „Pentru mine, ca om, este o lecţie de viaţă. Mi-am amintit încă o dată că, dacă ne propunem cu adevărat un ţel, îl putem atinge”, subliniază doctorul Mircea Diculescu, care i-a însoţit pe cei doi tineri pe vârful Moldoveanu. Vorbeşte despre încrederea pe care pacienţii ar trebui s-o aibă în tratament, în medic. „Aveţi încredere în medici, mergeţi la control, nu ignoraţi simptomele, care pot fi uşor confundate cu cele ale altei boli. Dacă aveţi un diagnostic corect şi un tratament bun, veţi putea duce o viaţă normală”, subliniază specialistul.

2 jpg jpeg

Bolile inflamatorii intestinale sunt afecţiuni dificile, care scad calitatea vieţii, cu un tratament sever şi cu efecte majore. „Conform unui studiu realizat la nivel european în 2011, aproape 70% dintre pacienţi au întâmpinat dificultăţi în a-şi menţine relaţiile de cuplu sau de prieteni sau în a-şi face altele noi. 43% au fost nevoiţi să-şi ajusteze activitatea la locul de muncă”, spune Rozalina Lăpădatu, preşedinte al Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune.

În rectocolita ulcero – hemoragică şi în boala Crohn, cele mai întâlnite boli intestinale apar inflamaţii şi ulceraţii la nivel intestinal. Printre simptome, se numără: lipsa poftei de mâncare, oboaseala cronică, dureri articulare, leziuni la nivelul pielii. Astfel de boli sunt pentru toată viaţa, pacienţii fiind nevoiţi să urmeze tratament neîntrerupt. Din păcate, astfel de afecţiuni nu au cauze cunoscute. Se ştie că sunt mai des întâlnite între 10 şi 40 de ani.

„A crescut numărul tinerilor cu astfel de afecţiuni. Se pare că au legătura cu stilul de viaţă modern”, spune doctorul Diculescu. În România, sunt aproximativ 5.000 de pacienţi diagnosticaţi cu cele două afecţiuni. Dintre aceştia, doar 1.000 sunt înregistraţi în registrele naţionale.

Info: Bolile inflamatorii intestinale sunt mai frecvente la persoanele cu vârsta între 10 şi 40 de ani.