Dr. Daniel Vîlcioiu, despre profesiile în care îţi pui în joc mâinile

1 dr vilcioiu tudor chirila jpg jpeg

În practica sa medicală, medicul specialist în Ortopedie şi Traumatologie Iulian-Daniel Vîlcioiu, de la Clinica de Chirurgia Mâinii Dr. Vilcioiu, se întâlneşte frecvent cu accidentări mai ales în cazul anumitor categorii profesionale.

Potrivit doctorului Iulian-Daniel Vîlcioiu, specializat în ortopedie şi traumatologie, doctor în ştiinţe medicale cu supraspecializare în chirurgia mâinii, cele mai frecvente intervenţii de care pacienţii săi au nevoie sunt fracturile de pumn, de os scafoid, sindromul de tunel carpian, maladia Dupuytren, tendinitele, artrozele degetelor şi artroscopia de pumn. Dintre aceştia, există anumite categorii de persoane pentru care activităţile de zi cu zi reprezintă un factor de risc, prin natura profesiilor lor. ”În primul rând, oricine lucrează într-o fabrică este expus la astfel de accidente dar, din fericire, măsurile de protecţie a muncii impuse în ultimii ani au scăzut drastic numărul amputaţiilor sau zdrobirilor. Vorbim, aşadar, despre pericole suplimentare legate de riscurile meseriei, mai ales atunci când aceasta presupune solicitare fizică. Acest lucru se aplică şi în cazul sportivilor de performanţă, fie că sunt fotbalişti, piloţi de motociclism, baschetbalişti sau handbalişti. O altă categorie profesională cu grad de risc este cea a bucătarilor, expuşi la tăieturi, arsuri sau afecţiuni cauzate de greutăţile pe care trebuie să le ridice de mai multe ori pe zi”, explică medicul specialist în Ortopedie şi Traumatologie Iulian-Daniel Vîlcioiu. Mai mult, în anumite situaţii am putea spune chiar că vorbim despre boli profesionale. ”La pianişti remarcăm faptul că apare destul de frecvent sindromul de tunel carpian, afecţiunile tendoanelor flexoare sunt specifice căţărătorilor, ”policele schiorului” este o denumire care vine, aşa cum vă imaginaţi, de la faptul că de cele mai multe ori aceste persoane se accidentează având băţul de schi în mână, iar în cazul bucătarilor vorbim în primul rând la epicondilite şi tendinite din cauza greutăţilor pe care le ridică frecvent”, a adăugat doctorul Vîlcioiu. Dr. Daniel Vîlcioiu este printre puţinii chirurgi din România care efectuează artroscopie de pumn şi chiar de degete. Artroscopiile sunt intervenţii chirurgicale avansate, minim-invazive şi foarte delicate, prin care chirurgii pot să trateze un număr ridicat de afecţiuni articulare. Printre avantajele acestei intervenţii se remarcă recuperarea post-operatorie de scurtă durată. “Am tratat de exemplu un pacient tânăr cu o meserie ce implică şofatul şi livrare de pachete uneori grele. Acesta avea o fractură veche la nivelul pumnului, a osului scafoid ce a necesitat o curăţare a capetelor necrozate, umplerea cu grefă de os şi fixarea cu şurub tip Herbert. Toate au fost făcute artroscopic, probabil o premieră pentru România, iar vindecarea a avut loc mai devreme recuperarea ducând la rezultate deosebite”, explică doctorul Vîlcioiu. Din păcate, o asigurare de membre care în cazul sportivilor de performanţă sau al bucătarilor ar putea asigura un confort, atât financiar, cât şi din punct de vedere psihologic, nu este încă posibilă în ţara noastră. ”Ar fi extrem de utilă, pentru mulţi oameni dedicaţi, care vor să facă performanţă în domeniile lor. Chiar şi pentru mine, care lucrez în privat, dacă îmi zdrobesc mâinile - cad cu motocicleta sau cu bicicleta - nu pot munci, îmi pot încheia cariera, deci clar ar fi bună o astfel de asigurare”, a încheiat medicul specialist în Ortopedie şi Traumatologie Iulian-Daniel Vîlcioiu.