Despre idei preconcepute, impasuri de viaţă şi terapii ţintite, despre teama de schimbare şi găsirea drumului interior – toate aceste teme şi multe altele le abordăm într-o discuţie cu psihoterapeutul Lena Ruşti.

Aţi observat, în ultimii ani, o schimbare a percepţiei românilor faţă rolul psihologului?

Nu ştiu dacă percepţia la nivel naţional s-a schimbat semnificativ, dar probabil mulţi oameni devin mai flexibili la ideea de psihoterapie şi psiholog, fără a le asocia în mod automat cu ceva negativ. Aceşti oameni sunt, în principal, cei care fie au învăţat lucruri noi, fie au trecut printr-o problemă care i-a dus la psihoterapeut. Mass-media au ajutat mult să aducă psihoterapeutul şi psihologul în casele oamenilor. Până la urmă, e un proces de schimbare a mentalităţii. În România, vorbim de o meserie oficializată destul de recent şi al cărei trecut a fost stigmatizat.

Mai există credinţa că „doar nebunii merg la psiholog“?

Dacă persoana trăieşte cu impresia că a-şi ascunde neputinţele e un mod de a demonstra că e sănătoasă psihic, atunci va striga sus şi tare că psihoterapia e doar pentru nebuni. Asta până la primul atac de panică, când în camera de urgenţă i se spune că nu este nicio problema organică şi i se dă trimitere la psihiatru şi psihoterapeut. Acesta e de obicei cel mai rapid mod prin care oamenii îşi schimbă atitudinea şi devin mai empatici cu ceilalţi.

Se face frecvent confuzie între psihoterapeut şi psihiatru – cum le explicaţi oamenilor care e diferenţa?

Psihiatrul are abilitatea de a înţelege simptomele pe care o persoană le manifestă, de a le pune într-un context. Pe baza acestui lucru va stabili un diagnostic, care aduce de la sine un plan de tratament medicamentos, cu scopul de a atenua sau face să dispară simptomele. Psihoterapeutul are abilitatea de a pătrunde alături de client în logica sa interioară, pentru ca acesta să reuşească să înţeleagă care sunt cauzele care l-au dus, fizic şi psihic, la apariţia diagnosticului, a tulburării sale. De aici, persoana trece printr-o etapă de conştientizare, dar şi de negociere interioară, încercând să găsească alte modalităţi pentru a face faţă dificultăţilor vieţii. Psihoterapia e şi un proces de educare interioară a persoanei, de aprofundare a cunoaşterii de sine şi a lumii din jur. Trebuie spus că psihiatrul şi psihoterapeutul nu se exclud şi, de cele mai multe ori, ei lucrează ca o echipă.

Ce trebuie să ştie cei care ar vrea să apeleze la un psiholog, dar nu au încredere că pot găsi un specialist cu o pregătire adecvată?

Există foarte mulţi psihologi (clinicieni). Există foarte mulţi psihoterapeuţi şi ei au metode şi şcoli diferite în care s-au format. Oricât de diferiţi am fi, cu toţii respectăm o regulă de bază: clientul nostru va veni într-un mediu în care nu va fi judecat şi în care relaţia este parte din procesul terapeutic. Cu cât clientul e mai informat, cu atât poate face o alegere conştientă, pentru a găsi terapeutul lângă care se simte cel mai confortabil să lucreze.

Care sunt cele mai frecvente probleme ale celor care apelează la serviciile dumneavoastră?

Există persoane care vin pentru că se află într-un impas în viaţă, o hotărâre greu de luat, o schimbare pe cale să se întâmple. Mai sunt şi acei care şi-au dus suferinţa în interior şi au dezvoltat deja simptome psihopatologice: aceştia ajung la psihoterapeut fie pentru că îşi dau seama că nu mai fac faţă, fie pentru că au ajuns deja la psihiatru şi psihoterapia a fost recomandată alături de tratamentul medicamentos. Există persoane care au probleme de relaţie şi au nevoie de un spaţiu neutru în care să îşi poată aşeza conflictele şi a găsi o rezolvare. Aceste persoane pot fi cupluri căsătorite, necăsătorite, familii, părinţi şi copii etc. De multe ori, semnele de întrebare cu care persoana intră în cabinet sunt doar o uşa pe care intrăm pentru a descoperi adevăratele dificultăţi.

Există situaţii în care părinţii îşi aduc copiii la psiholog?

Sigur. Şi aici avem multe categorii. Mulţi părinţi tineri sunt educaţi şi conştientizează impactul schimbărilor în viaţa copiilor. Începutul şcolii, apariţia unui bebeluş în familie, divorţul sunt tipul de experienţă care îi poate pe face pe părinţi mai atenţi la reacţiile copilului. Sunt şi părinţii care observă schimbări semnificative sau li se spune despre aceste schimbări şi sunt trimişi cu cei mici la psihoterapeut şi, uneori, şi la psihiatru. Mai există, din păcate, şi părinţii care îşi aduc odraslele la psiholog pentru a fi „reparaţi“. Ei nu sunt dispuşi să facă nici o schimbare în viaţa lor, deşi asta e cheia. Psihologul devine alternatiava uşoară pentru a pasa responsabilitatea altcuiva.

Ce îi sfătuiţi pe cei care susţin că mersul la psiholog e „un moft“?

Aceştia se tem de schimbare. Mulţi dintre oamenii care ajung la psihoterapeut sunt exact cei care spun că nu ar ajunge niciodată acolo - sau care îi ridiculizează pe cei care o fac. Inflexibilitatea mentală nu a fost niciodată un semn de putere, ci doar de energie risipită pentru a apăra vulnerabilitatea. Psihoterapia este un drum interior, care ţine de motivaţia, dar şi de disponibilitatea noastră de a ne adapta şi dezvolta.

Lena Rusti – Carte de vizită

Psihoterapeut formator adlerian, Mentarex Consult (www.mentarex.ro), 0723495380.

Doctorand în ştiinţe psihoterapeutice al Universităţii Sigmund Freud din Viena, Austria.

Cursuri de psihopatologie, neuropsihologie şi psihologia personalităţii la Universitatea Stanford, California, SUA. Master în Psihoterapii Cognitiv-Comportamentale.

Absolvent al Facultăţii de Psihologie a Universităţii Bucureşti. Absolvent al Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti.