Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că până în anul 2020, depresia se va situa imediat după bolile cardiace ca a doua afecţiune ca răspândire pe glob. Dacă tendinţa actuală continuă, majoritatea victimelor vor fi femei.

Astăzi, femeile sunt de trei ori ami predispuse la depresie decât bărbaţii. Acestea au tendinţa să analizeze mai mult lucrurile, ceea ce poate fi un lucru bun dar în acelaşi timp le predispune la dezvoltarea unei depresii.
Majoritatea sunt de părerea că depresia este o tristeţe continuă. De fapt, depresia este o afecţiune emoţională, iar oamenii care devin depresivi pot simţi o stare de furie şi mânie continuă.
Cauzele depresiei
Uneori, depresia poate fi cauzată de factorii biologici, cum ar fi fluctuaţia nivelelor de hormoni imediat după naştere sau înainte de menopauză.
De asemenea, depresia poate fi determinată de factorii externi – moartea unuui părinte, divorţul, pierderea slujbei. Chiar şi conflictele din viaţa de zi cu zi pot ajunge să declanşeze o depresie moderată.
Depresia moderată se manifestă, adeseori, ca sentimente negative puternice de regret, vină, descurajare şi neputinţă.
Cazurile mai severe s-ar putea să fie însoţite de simptome cum ar fi pierderea apetitului, tulburări ale somnului şi dificultăţi de concentrare.
Depresia poate fi tratată
Odată identificată, depresia poate fi tratată cu uşurinţă, cerând ajutorul psihologului. În cazul depresiilor severe, va trebui să faci o vizită unui medic care ar putea să-ţi recomande o combinaţie de şedinţe de terapie şi medicamente antidepresive.
În cazul depresiilor minore, poţi apela la remediile naturale. Bea zilnic o cană cu ceai de sunătoare. Potrivit studiilor, sunătoarea este la fel de eficientă pentru tratarea depresiei ca şi cele mai frecvent prescrise medicamente antidepresive, doar că are mai puţine efecte secundare decât acestea.
Află AICI cum recunoşti depresia la copil
De asemenea, este inidicat să duci un stil de viaţă sănătos. Elimină cofeina şi zahărul din alimentaţie timp de două săptămâni şi vei observa că te vei simţi mai bine.
Ai nevoie de un prieten sau doi pe care să îi poţi chema atunci când eşti supărat sau trist, cineva care să fie în stare să te asculte. Asigură-te că poţi avea şi momente fericite cu acea persoană.