Claudia Dumitru, psiholog clinician: Ştiai că durerile fizice pot fi cauzate şi de emoţii?

1 durerile fizice jpg jpeg

Stările psihice pot să agraveze dureri deja existente în organism sau să creeze unele noi, ceea ce specialiştii numesc somatizare. Dacă o emoţie puternică este refulată, ea se va exprima de multe ori printr-o durere concretă, fizică.

„Elementul comun al durerilor fizice cauzate de emoţii îl constituie prezenţa simptomelor somatice care ar putea sugera o afecţiune medicală, dar care nu sunt explicate şi argumentate complet, în acest sens, prin investigaţii medicale specifice. Somatizarea reprezintă astfel răsunetul în plan fizic al unor trăiri emoţionale intense şi repetate, putând să se manifeste prin dureri de cap sau precordiale (din dreptul inimii), dispnee (disconfort respirator, sufocare), tahicardie (palpitaţii), fenomene digestive şi gastro-intestinale (dureri de burtă, greaţă, balonare, diaree), dureri musculare şi articulare fără explicaţii pertinente (de exemplu, cauze medicale sau efort fizic)“, spune Claudia Dumitru, psiholog clinician.

Stresul poate agrava durerile de oase

Aceste simptome pot anunţa o multitudine de afecţiuni, deci se recomandă să mergi la un consult medical care să clarifice cauzele. Dacă durerile fizice au legătură cu starea psihică, e bine să ştii că acestea apar de multe ori în zone ale corpului în care existau deja anumite sensibilităţi. Spre exemplu, dacă în timpul unei perioade stresante începi să simţi dureri de spate, probabil că acea parte a corpului este oricum supusă unui stres fizic (stai prea mult timp pe scaun, nu te ridici la fiecare oră să te dezmorţeşti etc.). Emoţiile negative agravează aceste sensibilităţi şi le pot transforma în boli fizice reale. Dacă nu reuşim singuri să trecem peste ele, e indicat să apelăm la persoanele dragi şi, nu în ultimul rând, la ajutor specializat. „Rolul suportiv al familiei, al prietenilor, al celor apropiaţi într-un cuvânt, este extrem de important. Putem trece mai uşor prin situaţii de viaţă când avem alături de noi persoane dragi care să ne sprijine în demersurile noastre, să ne confirme obiectiv nevoile şi să ne valideze acţiunile ce ne îndreaptă spre soluţie. Ajutorul specializat îţi permite să îţi descoperi resursele, să îţi găseşti ancora şi echilibrul, dar rezultatul este condiţionat şi de suportul celor apropiaţi“, spune psihologul.

Truc: Pentru a trata durerile fizice cauzate de emoţii, trebuie să le conştientizezi pe acestea din urmă.

Tipuri de dureri declanşate de emoţii

Durerile de spate pe fond psihic apar mai ales la persoanele care simt că au prea multe responsabilităţi, au prea mult de muncă sau se confruntă cu probleme personale de care se simt copleşite. Pentru atenuarea durerilor, se recomandă efectuarea unor exerciţii simple de stretching (întinderi, răsuciri şi aplecări), de cel puţin 2-3 ori pe zi.

Durerile de cap sunt uneori legate de stres, de teamă sau de anxietate. În acest caz, este indicată o hidratare adecvată, exerciţii de respiraţie profundă şi, dacă durerea tot nu cedează, se poate lua un antialgic.

Durerile de stomac cu substrat emoţional pot avea legătură cu incapacitatea persoanei de a „digera“ anumite evenimente. Afecţiunea emoţională devine astfel una corporală, iar rezolvarea vine din conştientizarea acelor evenimente şi depăşirea lor.

Durerile de dinţi, în cazul în care nu există afecţiuni concrete la nivel bucal, pot proveni din planul psihic, atunci când o persoană are de luat o decizie importantă şi nu reuşeşte. Strânsul inconştient al dinţilor sau scrâşnetele pot provoca dureri dentare.

Sfatul specialistului

Claudia Dumitru, psiholog clinician, Royal Hospital, Bucureşti

2 psiholog claudia dumitru jpg jpeg

Durerile de cap, durerile în piept, durerile de burtă, durerile musculare şi articulare pot fi generate psihic (psihogene), dar sunt tratate de cele mai multe ori simptomatic, medicamentos, chiar dacă observăm persistenţa sau revenirea lor în timp, poate chiar cu intensitate crescută. E nevoie, întotdeauna, de identificarea cauzei, nefiind, pe termen lung, suficient doar să combatem efectul. Emoţiile negative, iar uneori chiar şi cele pozitive pot veni la pachet cu manifestări fizice dintre cele mai nedorite şi neaşteptate. Stresul, fie că este prezent cu partea lui bună - eustres, sau cu partea rea - distres, tot stres rămâne. Resimţim puternic presiunea apărută în viaţa noastră şi diferenţa o vor face modul în care reacţionăm şi felul în care gestionăm fiecare situaţie. Dar, până la rezolvare, apar semnele somatizării: dureri fizice instalate evident, care se resimt concret, real. Pentru găsirea unei soluţii, primul pas pe care e bine să îl urmăm în momentul apariţiei unei probleme (cu atât mai mult dacă persistă sau reapare constant) este conştientizarea. Iar când nu găsim răspunsurile singuri, e bine să câştigăm timp, adresându-ne specialistului care poate deţine instrumentele şi metodele adecvate pentru identificarea şi rezolvarea problemelor.