Bambusul menţine armonia casei tale

1 2 jpg jpeg

O plantă frumoasă pe care o poţi găsi cam peste tot, la orice florărie sau orice magazin de specialitate. De cele mai multe ori atunci când îl cumperi sau îl primeşti cadou nu îi acorzi atenţia cuvenită şi faci anumite greşeli în ceea ce priveşte atenţia pe care trebuie să i-o acorzi pentru a te putea bucura la maxim de beneficiile sale.

Bambusul norocos

Bambusul este cel mai potrivit element feng shui care îţi aduce noroc în plan financiar şi nu numai. Este suficient un singur fir de bambus într-o vază violet, care să aibă gura mai strâmtă decât baza şi astfel îţi asiguri energia benefică în ceea ce priveşte starea ta materială.

Imediat cum ai intrat în posesia acestei flori, este indicat să ai mare grija de ea, deşi se spune că este una dintre cele mai tolerante plante, ce se adaptează la orice fel de mediu, are o nevoie deosebită de atenţie şi iubire din partea ta.

Trebuie să o atingi, să o ştergi periodic de praf, să îi faci aproape zilnic o baie de lumină, ea la rândul ei te va umple de putere şi vitalitate. E un schimb reciproc, fiecare ia şi dă exact ceea ce are nevoie. Fără doar şi poate este o plantă formidabilă, care aduce pace şi multă energie pozitivă în casa ce îl găzduieşte. Practicanţii artei feng shui afirmă că analizându-l în fiecare zi ai putea învăţa să fii mai flexibil şi mai deschid, aşa cum este şi el.

Indiferent că alegi să ţii în casă un băţ de bambus sau să ai podeaua din bambus, fie o plantă de ornament, energia sa va găsi o cale să te cuprindă şi să restabilească sistemul energetic din jurul tău, atât timp cât îi acorzi atenţia cuvenită.

Află cum poţi scăpa de cuticulă cu ajutorul bambusului AICI

Îngrijire, înmulţire şi tăiere

Nu pare a fi prea greu să ai grijă de un bambus la tine acasă sau chiar şi la birou. Trebuie doar să ţii cont de faptul că lui îi plac locul ami umbrit, ferit de lumina directă a soarelui, motiv pentru care dacă este poziţionat corect te vei bucura de el mereu în culoarea sa verde.

Aşează-l într-un vas mic în care să păstrezi un minim de apă. Dacă vrei să îl creşti în vază ai grijă ca vază să aibă o înălţime de 20 de cm sau dacă vrei să optezi pentru a-l creşte în ghiveci, ai grijă ca la bază să aibă găuri de drenaj.

Ţine cont de faptul că bambusul iubeşte apa stătută, motiv pentru care nu v-a trebui să îi schimbi apa prea des, dar e indicat să foloseşti apă distilată, să eviţi pe cât posibil apa de la robinet, clorul îl va omorâ cu siguranţă.

Nici temperatura nu este o problemă esenţială pentru el, atât timp cât există posibilitatea ca tu să respiri liniştit în cameră şi el va fi liniştit şi va creşte frumos.

Nu trebuie să te chinui cu îngrăşăminte de tot soiul, este suficient numai câteva picături de îngrăşământ pentru plante verzi şi ai rezolvat problema.

Tulpinile de bambus înfluenţează în mod benefic toate aspectele vieţii tale astfel:

-2 tulpini de bambus formează o pereche care îţi v aduce mai ales noroc în dragoste.

-3 tulpini aduc fericire, longevitate şi bogăţie.

-5 tulpini aduc prosperitate.

-7 tulpini de bambus sunt pentru sănătate.

-8 , numărul norocos în arta Feng Shui, simbolizează creşterea

-10 înseamnă perfecţiune.

Tu câte tulpini de bambus ai acasă?