Disfuncţia erectilă: de ce apare şi cum se tratează
Incapacitatea repetată de a obține sau de a menține erecția necesară care să permită desfășurarea unui contact sexual se numeşte disfuncţie erectilă. Există numeroase cauze care duc la apariţia acestei probleme bărbăteşti.
Mulţi bărbaţi se pot confrunta, la un moment dat, cu disfuncţie erectilă. Bărbații cu această problemă se confruntă cu simptome precum: incapacitatea de a obține o erecție, neputința de a menține o erecție, precum şi cu reducerea dorinței sexuale.
Dacă această problemă se menţine pentru o perioadă mai lungă, poate afecta încrederea bărbatului în sine, afectând, în acelaşi timp, şi viaţa sexuală.
Citeşte şi: Mituri frecvente despre disfuncţia erectilă
Poate fi cauzată de unele boli
Există multe cauze care pot duce la apariţia disfuncţiei erectile. Poate fi vorba despre probleme fiziologice, psihologice sau poate fi vorba de o combinație a acestora, potrivit Mayo Clinic.
Printre cauzele fiziologice, se numără: bolile cardiovasculare, ateroscleroza, nivelul crescut al colesterolului rău, hipertensiunea, diabetul zaharat, obezitatea, sindromul metabolic (tulburare care implică prezenţa hipertensiunii, a excesului de grăsime la nivelul taliei și nivelul crescut al glicemiei și al colesterolului), boala Parkinson, scleroza multiplă, administrarea unor medicamente, fumatul, boală Peyronie (curbarea anormală și dureroasă a penisului). De asemenea, alte cauze care pot duce la apariţia disfuncţiei erectile sunt: abuzul de alcool sau de droguri, tulburările de somn, tratamentele pentru cancerul de prostată sau pentru prostată mărită, intervențiile chirurgicale sau traumele la nivelul zonei pelviene sau al coloanei vertebrale.
Cauzele psihologice ale disfuncțiilor erectile sunt, de asemenea, implicate. Anxietatea, despresia, stresul şi problemelor cu partenera pot contribui la apariţia disfuncţiei erectile.
Bărbaţii care se confruntă cu disfuncţie erectilă de câteva luni este bine să se adreseze unui medic urolog/sexolog.
Cum se diagnostichează
O examinare fizică și o anamneză sunt suficiente pentru diagnosticarea disfuncției erectile. Dacă bărbatul are o boală cronică sau dacă medicul suspectează că există o altă problema de sănătate care stă la baza disfuncției erectile, se recomandă și anumite examinări medicale.
Analize de sânge sunt necesare pentru detectarea unor afecțiuni (diabet, boli cardiace) și pentru determinarea nivelului de testosteron.
Mai poate fi nevoie de teste de urină, care ajută la depistarea unor probleme de sănătate precum diabetul, de ecografie Doppler pentru evaluarea circulației sangvine la nivelul penisului şi de examinarea psihologică pentru detectarea unor tulburări precum depresia.
Care sunt opţiunile de tratament
Dacă pacientul are o boală cronică, tratarea respectivei afecțiuni este prima măsură necesară în terapia disfuncției erectile.
Tratamentul medicamentos. Pot fi prescrise medicamente care au că efect creșterea nivelului oxidului nitric, un compus chimic prezent în organism. Tratamentul cu astfel de medicamente are ca efect relaxarea musculaturii și creșterea presiunii sangvine la nivelul penisului, susținând erecția. Este bine de reținut că astfel de medicamente nu acționează imediat și nici nu cresc excitația. Nu lua medicamente pentru tratarea disfuncției erectile fără acordul medicului.
Alte soluţii terapeutice
Injecțiile cu alprostadil, supozitoarele uretrale cu alprostadil şi terapia de substituție cu testosteron sunt alte tratamente medicamentoase.
Dacă tratamentele medicamentoase nu sunt eficiente, există și alte opțiuni terapeutice precum dispozitivul cu vid şi implantul penian.
Dacă disfuncția erectilă este cauzată de stres, anxietate sau depresie, este recomandată terapia psihologică.