Topul leacurilor anticancer

1 2 jpg jpeg

Milena-ciuperca antitumorală, Essiacul, Resveratrolul 95, smochinele şi tuia sunt leacuri dovedite cu efecte anticancerigene.

Milena-ciuperca antitumorală

Ciuperca lui Dumnezeu, Prinţesa, Ciuperca soarelui sunt câteva dintre numele pe care le-a primit ciuperca terapeutică Agaricus Milena. Planta, originară din Brazilia, a fost studiată 20 de ani de specialiştii japonezi, care au reuşit s-o aclimatizeze în cultura locală. Amploarea cercetărilor ulterioare, efectele terapeutice dovedite au contribuit la faima noului panaceu, inclus în circuitul remediilor naturiste în numeroase ţări. După multe eforturi şi specialiştii români au adaptat ciuperca la condiţiile climei din ţara noastră. Studiind compoziţia ciupercii, specialiştilor japonezi au constatat că Milena conţine, printre altele, o clasă specială de polizaharide, vitamine din complexul B, minerale (fier, calciu, fosfor), fibre, lipide, Omega- 3, interferon, lecitină, substanţe care limitează puterea infecţiilor microbiene şi dezvoltarea formaţiunilor tumorale. Tratamentul cu ciuperca Milena încetineşte evoluţia tumorilor cu localizare mai ales la colon, la ovare, sân, plămâni, pancreas şi la ficat. Specialiştii spun că administrarea produselor standardizate pe baza ciupercii-planta deshidratată pentru prepararea ceaiului, extractul alcoolic şi capsulele-, nu interferează cu chimioterapia sau cu radioterapia. În acelaşi timp, terapia cu Milena tratează o gamă extinsă de boli, cu care se confruntă bolnavul de cancer: suferinţe digestive, cardiovasculare, renale, diabet, boli de piele.

Essiacul, eficient şi în fazele avansate

Essiacul, un remediu străvechi, administrat prima dată într-un spital din Ontario (SUA), pacienţilor bolnavi de cancer în fază terminală, a dovedit că „topeşte” tumorile. Remediul a fost realizat din patru plante: rădăcină de brusture (6,5 căni), iarbă de măcriş (453 g), rădăcină de rubarbă (28,35 g), scoarţă de ulm cu coaja netedă (113, 4 g), 7,6 l apă distilată, fără sodiu. Leacul se fierbe în vase din material inoxidabil. Modul de preparare trebuie respectat cu stricteţe: Apa distilată se pune într-un vas cu capac şi se lasă să dea în clocot o singură dată, după care în vas se toarnă o ceaşcă de amestec de plante. Ceaiul se fierbe timp de zece minute, iar vasul se lasă acoperit încă 12 ore. Apoi se încălzeşte până la punctul de fierbere. Ceaiul obţinut, Essiacul, se toarnă fierbinte în sticle sterilizate. Când s-a răcit, se păstrează în frigider. Bolnavilor li se recomandă un consum zilnic de câte patru linguri de Essiac înainte de micul dejun şi seara, după cină.

Resveratrolul 95 creşte imunitatea

Resveratrolul 95 este cel mai puternic antioxidant, fiind considerat ca o substanţă antitumorală, care încetineşte multiplicarea celulelor cancerigene cu 50%. În plus, acest remediu naturist stimulează înmulţirea celulelor sănătoase şi puterea lor de regenerare. Resveratrolul este un polifenol descoperit în coaja strugurilor roşii şi a plantei Polygonum Cuspidatum, iar specialiştii de la Universitatea Harvard din SUA consideră că descoperirea acestui antioxidant este cea mai mare descoperire medicală după invenţia antibioticelor. Pentru creşterea imunităţii, specialiştii recomandă zilnic administrarea unei capsule, după fiecare masă.

Tuia, un puternic antitumoral

De la acest copac decorativ, întâlnit adesea prin parcuri, se folosesc fructele. Din cinci linguri de fructe, macerate timp de 14 zile în 250 ml de alcool se prepară o soluţie, bună pentru comprese pe care bolnavii de cancer trebuie să le aplice pe locurile dureroase. Intern, tuia se administrează sub formă de tinctură care se procură de la PLAFAR. Leacul are un puternic efect antitumoral şi, în acelaşi timp, calmant. Se administrează câte cinci picături, diluate în 100 ml de apă de trei ori pe zi.

Smochinele ţin cancerul departe

Smochinele sunt o sursă naturală de minerale, dintre care fosforul, potasiul, calciul, magneziul, cuprul şi sulful. Dintre aceste minerale, potasiul (esenţial pentru sănătatea inimii şi pentru controlul hipertensiunii arteriale, depăşeşte 400 mg. de vitamina C. Specifice acestor fructe, tonice pentru orice vârstă, sunt ficina, o enzimă tămăduitoare cu rol în reglarea digestiei, şi benzaldehida, un important factor anticancerigen. În dieta bolnavilor de cancer (care nu sunt diabetici) smochinele se pot consuma zilnic, ca desert.