Nu păstra aceste alimente împreună! Iată de ce!

image

Este bine de ştiut că unele legume şi fructe nu trebuie păstrate în apropiere, pentru că există riscul să se deterioreze mai repede.

Este bine de ştiut că unele legume, precum cartofii și ciupercile, absorb mirosurile din jurul lor, așa că își pot altera gustul dacă vor fi depozitate cu alimente care miros puternic! De asemenea, unele produse își mențin prospețimea într-un mediu umed, în timp ce altele preferă aerul uscat, iar când sunt depozitate împreună își pierd din calitate.

Cartofi și ceapă

Asocierea cartofilor cu ceapă este reușită în preparatele culinare, dar nu și în sertarul din frigider. Evită să depozitezi aceste alimente împreună, deoarece etilena produsă de ceapă provoacă încolțirea rapidă a cartofilor. Un alt motiv este că mirosul de ceapă va fi absorbit de cartofi, iar aceștia își vor schimba gustul și aroma. Același lucru se poate întâmpla și dacă vei depozita usturoiul și cartofii împreună. Pentru a prelungi durata de viață a cartofilor, pune-i într-un coș sau într-un recipient deschis și spală-i doar înainte de folosire. Ceapa o păstrezi într-un loc răcoros, întunecat și aerisit.

image

Avocado și castraveți

Evită să depozitezi împreună avocado și castraveți! Fructul avocado se coace după ce a fost cules, deoarece produce o cantitate mare de etilenă. Castraveții sunt sensibili la acest gaz, iar dacă stau lângă avocado, devin moi și se strică repede. Păstrează fructele de avocado lângă mere, roșii, pepene galben, pere și piersici, iar castraveții alături de salată, morcovi, păstrârnac, țelină și cartofi.

Roșii și banane coapte

Atât roșiile, cât și bananele coapte produc etilenă, iar dacă le depozitezi aproape, se vor deteriora mai repede. De asemenea, este bine să eviți să le pui lângă kiwi și pepene galben, deoarece se va produce același efect. Păstrarea în recipiente sau în folie alimentară le-ar putea menține prospețimea.

Ciuperci și mâncare gătită

Evită să pui ciupercile într-un sertar lângă ceapă (albă, roșie sau verde) sau usturoi, pentru că o să absoarbă aroma puternică și își vor modifica gustul. Același lucru se poate întâmpla și dacă le vei păstra lângă resturile de mâncare gătită sau lângă plante uscate și pliculețe cu ceai. Ciupercile se depozitează  într-un mediu uscat, timp de cel mult 5 zile, în recipientul lor original din carton sau într-o pungă de hârtie.

Vezi şi: Motive mai puţin ştiute pentru care îţi creşte colesterolul

Alte combinații de evitat 

Când spațiul de depozitare nu îți permite separarea tuturor alimentelor, poți delimita fructele și legumele producătoare de etilenă de cele sensibile la acest gaz. Printre cele producătoare se află: avocado, mere, banane coapte, struguri, pepene, pere, piersici, nectarine, cartofi și roșii, iar cele sensibile sunt: banane verzi, broccoli, varză de Bruxelles, varză, morcovi, conopidă, castraveți, salată, ceapă și dovlecei.