Iată ce să mănânci ca să previi cancerul de colon!

image

Multe studii arată că produsele lactate bogate în calciu reduc riscul de cancer colorectal. Suplimentele de calciu pot fi, de asemenea, utile, la fel și vitamina D. Foto: Shutterstock

Deși nu există o dietă de prevenire a cancerului, unele alimente îți pot reduce riscul personal de a dezvolta cancer de colon. În timp ce unele alimente au efect protector, altele trebuie evitate.

Indiferent de masa zilei (mic dejun, prânz sau cină), farfuria ta trebuie să fie mai plină cu legume și săracă în proteine și grăsimi animale. De asemenea, este important să îți modifici și stilul de viață, pentru că viciile precum alcoolul și fumatul, precum și sedentarismul, cresc riscul de boală. De exemplu, dacă fumezi sau bei alcool, corpul poate avea nevoie de mai mulți nutrienți. Fumatul poate epuiza corpul de vitamina C, care este un antioxidant puternic. Antioxidanții ajută la reducerea riscului de cancer de colon prin eliminarea radicalilor liberi (poluare, deșeuri celulare) din corp, iar consumul excesiv de alcool poate epuiza cantitatea de acid folic (vitamina B9), pe care o absorbi din alimentele sănătoase. Deficitul de acid folic a fost asociat cu cancerele de colon.

Cea mai sigură și mai economică modalitate de a obține toți antioxidanții, fitochimicele și nutrienții esenţiali este să mănânci hrana integrală, naturală, pe bază de plante, cât mai puțin procesată.

Nu există risc de supradoză cu micronutrienți, antioxidanți și minerale consumându-le în starea lor naturală, de hrană vie. Când gătești, alege variantele de fierberea sau aburi în locul prăjitului.

Cancerul colorectal este al treilea cel mai frecvent tip de cancer atât la bărbați, cât și la femei. Alegerile inteligente de alimente pot ajuta la prevenție, iar unele studii arată că persoanele care mănâncă echilibrat, fac exerciții fizice, își mențin o greutate sănătoasă și nu exagerează cu alcoolul își pot reduce riscurile de îmbolnăvire cu mai mult de o treime.

Vezi şi: Știi care sunt cele 10 porunci ale prevenirii cancerului?

Fasolea și lintea

Leguminoase precum fasolea, mazărea și lintea sunt pline de fibre, proteine și vitamine şi minerale. Ele au, de asemenea, compuși numiți flavonoide, care pot limita creșterea tumorilor, precum și anumiți antioxidanți care pot proteja de cancerul de colon.

Fasole jpg

Fructe și legume cât mai colorate

Vegetalele conțin substanțe naturale (fitochimice), care pot reduce creșterea celulelor maligne sau pot combate inflamația care alimentează cancerul. Studiile care asociază consumul de fructe și legume cu prevenirea cancerului de colon sunt numeroase, iar specialiştii le recomandă ca parte a unei diete sănătoase. Cele mai bune recomandări sunt broccoli, varza și fructele bogate în vitamina C, cum ar fi citricele.

Fructe de padure shutterstock 537546088 jpg

Pește 

Speciile grase precum somonul sunt bogate în acizi Omega-3, care sunt benefici pentru sănătatea inimii și pot încetini creșterea celulelor canceroase. Unele cercetări au descoperit că oamenii care au mâncat pește în loc de carne roșie au avut riscuri mai mici de a face cancer colorectal. Limitează însă consumul de  peștele-spadă, ton, rechin și macrou. Acestea pot avea mercur și alți poluanți care dăunează sănătății.

Cerealele integrale

Acestea sunt pline de nutrienți și sunt surse bune de magneziu și fibre. Menţin tranzitul intestinal și, mai mult decât atât, se pot prinde de compușii care cauzează cancer din colon și îi pot elimina. Este indicat să consumi 90 g de cereale integrale: fulgi de ovăz, pâine integrală și orez brun.