Cum să elimini nicotina din corp în mod natural

1 2 jpg jpeg

Astfel, din momentul stingerii ultimei ţigări, corpul are nevoie de 6-8 ore pentru a elimina o parte din nicotină şi de două, trei zile pentru a elimina întreaga cantitate din organism.

Studiile arată că o alimentaţie compusă din fructe şi legume bogate în vitamina C accelerează metabolismul, iar nicotina din sânge este eliminată mult mai rapid.

În plus, o altă cercetare arată că adoptarea unui stil de viaţă sănătos are un impact pozitiv asupra persoanelor care vor să renunţe la fumat - fructele şi legumele consumate în mod regulat fac ca gustul de tutun să fie respingător pentru un fumător înrăit. Iată ce trebuie să faci după ce renunţi la fumat şi cum poţi elimina nicotina din corp într-un timp mai scurt!

Apa hidratează organismul în timp ce nicotina îl deshidratează. Hidratarea este foarte importantă pentru că ajută corpul să uite de euforia indusă de nicotină, senzaţia după care ,,tânjeşti” atât de mult după ce renunţi la ţigări. Bea între 6-8 pahare de apă pe zi, un truc sănătos care va diminua şi dorinţa de a aprinde o ţigară.

Vinetele, fasolea, castraveţii şi ţelina influenţează gustul pe care îl lasă ţigările, eliminând treptat dependenţa de nicotină. Studiile realizate au demonstrat că o dietă bogată în fructe şi legume creşte saţietatea la foştii fumători şi scade riscul ca aceştia să ,,recidiveze''.

Kiwi, acest fruct miraculos, te va ajuta să elimini nicotina din organism datorită conţinutului ridicat de vitamine (A, C şi E). În general, fumătorii suferă de deficienţe ale celor trei vitamine, motiv pentru care este recomandat consumul de kiwi.

Spanacul abundă în vitamine şi acid folic (mazăre, linte, porumb, varză), ele fiind esenţiale pentru suplinirea vitaminelor şi mineralelor pierdute.

Portocalele sunt, de asemenea, bogate în vitamina C. Consumul regulat de portocale elimină stresul şi accelerează metabolismul.

Broccoli abundă în vitaminele C şi B5, astfel că noul aport de vitamine îţi va proteja plămânii de daunele produse de toxine.

Ceaiul din ace de pin este folosit cu succes pentru dezinfectarea gurii şi a gâtului.

Sucul de morcovi este benefic pentru pielea afectată a fumătorilor, fiind bogat în vitamina A, C, K şi B.