Cum dispar cicatricile de la acnee?
Indiferent de tipul de acnee, există riscul ca după vindecare să rămână cicatrici. Potrivit Cleveland Clinic, aproximativ 20% dintre persoanele cu acnee poartă urmele acestei afecțiuni.
Petele mari și profunde de acnee, cum ar fi papule, pustule, noduli și chisturi sunt cele care generează cicatrici pe piele. Și acneea inflamatorie netratată crește riscul dezvoltării de cicatrici mai târziu.
Cicatricile de la acnee pot dispărea dacă îngrijiești corect pielea. Foto: Shutterstock
Chiar dacă unele cicatrici dispar de la sine cu timpul, altele rămân pentru totdeauna, fără intervenția noastră. Hiperpigmentarea, tot o urmă lăsată de acne, nu este considerată din punct de vedere tehnic o cicatrice, deși poate fi la fel de greu și de frustrant de tratat.
Hiperpigmentarea este cel mai ușor de estompat, adesea necesitând doar produse fără prescripție medicală. Everyday Health recomandă îngrijirea pielii cu produse care conțin retinoizi, sau vitamina C. Ca regulă, vitamina C nu trebuie utilizată în același timp cu retinolul. De asemenea, este important să aplicați protecție solară cu un SPF de cel puțin 50 înainte de a ieși din casă, dacă sjunteți sub tratament pentru hiperpigmentare.
Alte semne lăsate în urmă de acnee probabil nu se vor estompa fără ajutorul unui dermatolog, potrivit Cleveland Clinic. Peelinguri chimice, resurfacing cu laser, microneedling, umpluturi și injecții cu steroizi și alte câteva tratamente la cabinetul medicului estetician și dermatologilor sunt disponibile pentru petele încăpățânate. Pentru cicatricile care nu răspund la tratamentele standard, poate fi necesară o intervenție chirurgicală pentru a îndepărta complet zona.
Deși aceste produse și proceduri pot schimba aspectul tenului tău, nu sunt, în general, necesare pentru a avea o piele sănătoasă, notează Cleveland Clinic. În cele din urmă, este o alegere personală să tratezi cicatricile de acnee.
Există câteva măsuri pe care le poți lua pentru a favoriza vindecarea profundă a pielii și dispariția cicatricilor.
Prima regulă este să adaugi protecție solară la rutina de îngrijire a pielii. Potrivit experților de la Johns Hopkins Medicine, utilizarea protecției solare este una dintre cele mai bune modalități de a avea grijă de sănătatea pielii, iar acest lucru poate ajuta la prevenirea îmbătrânirii premature, a arsurilor solare și a cancerului de piele De asemenea, încurajează vindecarea tegumentului acolo unde există probleme. Pentru utilizarea zilnică ar trebui să porți cremă cu minim 30 SPF.
Să folosești cremă de zi și de seară
Cele două tipuri de creme hidratante servesc unor scopuri foarte diferite și pot avea un efect general pozitiv asupra rutinei de îngrijire dacă sunt utilizate corespunzător. Cremele de zi conțin în general SPF și tind să fie și mai ușoare, astfel încât să te poți machia fără să încarci tenul. În ceea ce privește cremele hidratante de noapte, sunt fără SPF au o fomulă mai bogată și pot conține, de asemenea, ingrediente precum retinolii, care ajută la hidratarea pielii, precum și acidul glicolic. Aceste două ingrediente pot provoca iritații ale pielii dacă sunt expuse la soare după ce sunt aplicate, motiv pentru care funcționează mai bine în formulele de noapte.
Rutina ajută
Dezvoltarea unei rutine de îngrijire a pielii va contribui în mare măsură la la obținerea unro rezultate bune.
Poate dura până la o lună pentru ca celulele noi ale pielii să se formeze, deci ar trebui să aștepți până la opt săptămâni înainte de a decide în favoarea unei produs de îngrijire. Cel mai bine, previi problemele folosind produse hidratante, aplicate constant și nutritive pentru a preveni ridurile, precum și produse care au rol de a preveni problemele pielii. De exemplu, dacă te confrunți cu acnee, este mai bine să folosești în mod regulat produse de exfoliere care să curețe porii, decât produsele reparatoare care să corecteze daunele.
Citește și Terapia care alungă durerile și depresia