Iată cum recunoşti un zâmbet fals de unul autentic!

Un gest simplu, dar care ne poate face ziua mai frumoasă este zâmbetul!

Prin zâmbet, ne îmbunătăţim starea de spirit şi chiar ne ajută să prevenim depresia. Specialiştii spuncă atunci când avem o stare proastă să zâmbim, pentru că simpla simulare a unei stări de fericire se poate transforma într-un sentiment adevărat. Alte studii au arătat că zâmbitul des ne ajută şi să avem un sistem imunitar mai bun şi ne creşte speranţa de viaţă.

image

Zâmbetul ne îmbunătăţeşte starea de spirit, reduce stresul, scade tensiunea arterială, duce la eliberarea endorfinelor (neurotransmiţători asociaţi cu o stare de fericire). Totodată, este benefic pentru inimă, plămâni şi muşchi, ameliorează durerea şi cresc stima de sine.

Cel mai mult zâmbesc copiii (de până la 400 de ori pe zi!), în timp ce adulţii zâmbesc, în medie, de 20 de ori pe zi. Atunci când suntem fericiţi zâmbin de până la 45 de ori zilnic.

Vezi şi: Ce se întâmplă în corpul tău când râzi. Beneficiile sunt uimitoare

Iată semnele zâmbetului fals!

Există mai multe clasificări ale zâmbetului. Există zâmbetul Duchenne, spontan şi autentic, care implică faţa întreagă (este numit astfel după cercetătorul francez Guillaume Duchenne, care l-a descris) şi zâmbetul non-Duchenne (care implică doar muşchii feţei), care are mai mult rol social.

Potrivit lui Guillaume Duchenne, când simţim bucurie sau plăcere, avem un zâmbet care implică obrajii, gura şi ochii. Un zâmbet adevărat implică toţi muşchii feţei. „Într-un zâmbet fals, absenţa ridurilor mici de la colţurile ochilor poate fi însoţită de o mişcare semnificativă a colţurilor buzelor, care se întind spre colţuri în loc să se ridice. În plus, această mişcare a buzelor durează de obicei mai mult decât în cazul zâmbetului autentic şi, astfel, poate părea încremenit, întregul corp rămânând în general nemişcat. Un alt semn că avem de-a face cu un zâmbet fals este adesea o simetrie a feţei”, se menţionează în cartea „Limbajul corpului. Atenţie, gesturile vorbesc despre noi!” de Isabelle Duvernois (ed. Niculescu/Larousse).