Ai ramas gravida si intentionezi sa limitezi efortul fizic? Sa stii ca in cele 9 luni de sarcina se recomanda cat mai multa miscare. Sa faci sport in sarcina este benefic nu doar pentru tine.

Sarcina nu este o boala. Pe durata celor 3 trimestre nu trebuie sa mananci cat pentru 2, nici macar in ultimul trimestru, cand fatul cantareste cateva kilograme. Cand vine vorba despre sport in sarcina, oamenii de stiinta care au studiat modul cum influenteaza miscarea organismul unei gravide si al fatului au multe argumente pro.

Daca vrei sa eviti complicatiile date de cresterea in greutate, este mai bine sa faci miscare in timpul sarcinii. Nu este vorba despre efort fizic solicitant. Plimbarile lungi si exercitiile speciale pot aduce beneficii pentru sanatate si pot reduce disconfortul din timpul nasterii.

In plus, daca o femeie ia mult in greutate cat este gravida, se expune riscului de preeclampsie, de crestere a tensiunii sangelui, dar si de obezitate, de care poate suferi dupa nastere.

Am lasat la final, desi reprezinta cu adevarat o problema de sanatate care trebuie mentionata: kilogramele in exces acumulate in timpul sarcinii pot influenta riscul de obezitate pentru viitorul copil.

Daca tii sub control greutatea, prin activitate fizica regulata, durerile de spate se vor reduce, nivelul de energie din corp va creste si problemele cu insomnia vor disparea.

Sport in sarcina – nici prea mult, nici prea putin

Foarte multe femei insarcinate fac miscare, cel putin 30 de minute pe zi, insa in restul zilei duc o viata sedentara. Statisticile arata ca femeile insarcinate isi petrec aproximativ 75% din timp intr-un mod sedentar. Oamenii de stiinta au studiat aceasta tema si au observat ca gravidele care continua sa lucreze si in timpul sarcinii si sunt ospatarite, medici stomatologi, practica o activitate care presupune miscare au multe sanse sa tina kilogramele sub control.

Femeile care lucreaza la birou, spre exemplu, sau care isi petrec mare parte din zi asezate pe scaun, trebuie sa ia pauze de cate 5 minute, in fiecare ora, sa faca plimbari scurte, sa urce si sa coboare scari.

Fa genuflexiuni, fandari si exercitii cu greutati

Picioarele si coapsele sustin mare parte din greutatea pantecului, asa ca nu uita sa le tonifici si sa le maresti rezistenta. Poti face genuflexiuni, fandari, iar pentru spate exercitii cu greutati de maximum 1 kg. Evita exercitiile tip cardio si efortul fizic solicitant si nu depasi durata de 30 de minute pe sedinta de miscare.

Exercitii pentru respiratie

In primul trimestru, dar mai ales in ultimul, exercitiile de respiratie sunt foarte importante. Iti pot atenua starea de greata, durerile de cap, starea de nervozitate, iar la nastere, respiratia corecta iti va diminua disconfortul produs de nastere.

In toate cele 3 trimeste, incearca sa mergi mai mult pe jos, sa te plimbi si sa meditezi sau pur si simplu sa iei pauze sa te relaxezi, fara sa te gandesti la nimic. Evita gandurile apasatoare si lasa loc in mintea ta pentru ganduri bune, sentimente de recunostinta si bucurie.

Citeste mai multe despre de ce este bine sa faci sport in sarcina:

Cum iti pregatesti corpul inainte de sarcina

Cum sa-ti controlezi greutatea in sarcina! ”Nu trebuie sa mancam pentru doi!”