Dr. Emil Toescu: Meditaţia este o modalitate importantă de a cunoaşte

Două practici pe care le putem pune în aplicare, cu beneficii pentru trup şi minte, sunt meditaţia şi mindfulness-ul. Despre acestea şi nu numai ne-a vorbit dr. Emil Toescu, absolvent al Facultății de Medicină din București, al unui program doctoral la Universitatea din Oxford și profesor în Departamentul de Fiziologie la Universitatea din Birmingham.

Dr. Emil Toescu este prezent în România în perioada 28 septembrie, 5 și 12 octombrie 2024, pentru a susține în premieră cursul „Meditație și Mindfulness – Baze (neuro)științifice” în cadrul Clinicii de psihosomatică Sens. Timp de trei sesiuni, care conțin și ateliere practice, cursul oferă o abordare științifică a meditației, analizând efectele pozitive, atât fiziologice, cât și neurologice, asupra stresului.

Care sunt beneficiile meditației, ce este mindfulness, cum ne ajută cele două practici în viața de zi cu zi, dar și care cum a luat naștere acest curs și ce oferă participanților, cei interesați pot afla într-un interviu exclusiv.

1.Dr. Emil Toescu, ați studiat la Facultatea de Medicină din București. Care a fost parcursul dumneavoastră profesional până la programul doctoral de la Oxford și cum ați devenit pasionat de neuroștiințe?

Da, am terminat Medicina la UMF-Carol Davilla, în 1983, şi am făcut două stagii, unul de Interne, la Spitalul Colentina şi altul de Oncologie, la Filantropia. Dar mintea mea era deja focusata pe o carieră în cercetare. Această decizie a fost în bună măsură ajutată şi de lucrarea de licenţă (la Medicină), care a fost una de cercetare, sub îndrumarea unui personalităţi ştiinţifice de excepţie: Prof. Laurenţiu Popescu (ce s-a întâmplat mai pe urmă este o cu totul şi totul altă poveste, cu dimensiuni umane, dar aici vorbesc doar de capacităţile şi rigorile profesiunii ştiinţifice, iar Prof. Popescu a fost, în aceşti parametri, o personalitate de excepţie). Lucrarea de licenţă: pe tema importanţei unui anumit ion: calciu, în contracţia muşchiului uterin activată de hormonul oxitocina. Revenind la poveste, la puţin timp după terminarea facultăţii am avut posibilitatea de a pleca din ţară, şi, apoi, din întâmplare, din noroc, dar şi din perseveranţă, am avut ocazia să ajung la Universitatea din Oxford, să lucrez în Departamentul de Anatomie Umană, lucrând pe o temă de cercetare care se concentra asupra importanţei ionului de calciu în modularea secreţiei hormonale din glanda pituitară posterioară (adică secreţia de oxitocina). Iată cum detaliile se pot lega, la întâmplare, pentru a crea o poveste coerentă! Şi iată de asemenea, prima incursiune, adâncă, în teritoriul neuroştiinţelor pe o temă de cercetare la nivel fundamental: cum lucrează neuronii şi care sunt mecanismele care controlează secreţia neuronală. O temă de neurofiziologie, domeniu în care am rămas, într-o formă sau alta, de-a lungul întregii mele cariere ştiinţifice. Şi, în afara temei de cercetare, care se desfăşura în contextul unei teze doctorale, lucram şi ca Demonstrator de Anatomie (efectiv, un Asistent Universitar) pentru studenţii de medicină de la Şcoala de Medicină a Universităţii din Oxford.

2.Cum ați descoperit mindfulness și practica meditației și ce v-a atras în practică și studiul acestora?

Lucrul în domeniul cercetării de laborator, a cercetării fundamentale, nu te împiedică să fii deschis angajamentului cultural, deschis modului în care cultura, exprimând valori umane universale, afectează şi îmbogăţește viaţa omului. Unul din teritoriile culturale care m-au interesat întotdeauna a fost misterul filozofic şi perspectiva şi valorile propuse de cultura asiatică (China, Coreea, Japonia). Maitreyi-ul lui Eliade sau Siddhartha lui Herman Hesse sunt exemple literare si cvasi-filozofice relevante pentru aceste viziuni. Poate şi mai marcant a fost volumul lui Pirsig „Zen sau arta reparării motocicletei”, care a îmbinat într-un mod extrem de eficient pentru imaginaţia unui tânăr care descoperă lumea motivul „hippy, California, US” cu esotericul şi intrigantul concept „Zen”, clar, de o puritate albă, dar evanescent şi greu de atins. Iar apoi l-am ascultat pe Alan Watts, un scriitor şi filozof, care s-a autointitulat un „popularizator al filozofiei”, interpretând şi comentând despre filozofia budiste şi taoista, cu acel inimitabil fler englezesc de zeflemea îngăduitoare.

Acestea au fost elementele care m-au intrigat iniţial. La care s-au adăugat între timp şi idea că meditaţie este o modalitate importantă de a cunoaşte, de a explora cum acţionează mintea, în practică. O modalitate directă de a-ţi observa mintea şi, prin asta, de a putea deveni mai stăpân pe ea. Asta s-ar numi astăzi meta-cogniţie, iar pentru un neurofiziolog, mai ales unul care face o separaţie între creier şi minte (o întreagă altă discuţie!), o atracţie şi ispită clară.

Prin intermediul practicii de meditaţie am avut de asemenea ocazia să fiu expus principiilor fondatoare ale acestei practici: principiilor fundamentale budiste. Filozofia budistă este, în esenţă, un amestec extraordinar, de multe ori paradoxal, între o filozofie a cogniţiei şi una a experienţei directe, imediate (adică ne-mediata cognitiv) a realităţii. Un amestec filozofic bazat pe un fundament etic extraordinar de puternic: etica bunătăţii si compasiunii, a atenției către sine și către celălalt.

3.Ce sunt meditația și mindfulness și cu ce ne pot ajuta?

Meditaţia este, efectiv, o tehnică, practicată de milenii în lumea asiatică (din India către Est...). O activitate care cere un angajament personal, atât intelectual cât şi fizic, cu ceea ce se întâmplă în momentul actual, pentru a reuşi să intri în contact, în acest fel, cu realitatea. Realitatea momentului – care nu este doar cea percepută mental, ci şi la nivelul corpului. Meditaţia, ca practică, este o continuă invitaţie de a fi deschis şi de a observa răspunsurile subtile şi variate are corpului, la ceea ce se întâmplă în jur, acest ‚jur’ fiind atât mental, interior, cât şi exterior individului practicant. Una din explicaţiile pentru care practica meditaţiei pare dificilă pentru noi, cei la vest de India, ca să spun aşa, este şi deoarece cultura vestică este obişnuită să dea mult mai multă importanţă elementului cognitiv decât celui biologic, corporal. Doar în ultimele două-trei decade de cercetare neuroştiinţifică am început să înţelegem că mintea este hrănită permanent de informaţiile care vin din diferitele regiuni ale corpului, şi că aceste informaţii modulează de o manieră fundamentală stările emoţionale şi cognitive ale individului (acea nouă modalitate de percepţie a stărilor interioare se numeşte ‚interocepţie’).

Despre ‚mindfulness’ – este un termen destul de greu de tradus în româneşte. Se referă, în linii generale, la o stare mentală şi o atitudine caracterizată prin capacitatea de a fi atent şi deschis la ceea ce se întâmplă în momentul actual, fără a încerca a judeca sau caracteriza ceea ce se întâmplă. Traducerea mot-a-mot a cuvântului englezesc ar fi: „starea minţii de a fi plină”. Plină de ce? Plină de atenţie, plină de curiozitatea de a observa. De a observa ceea ce se întâmplă cu tine, acum, în acest moment, singurul moment în care într-adevăr ‚esti’ – trecutul a trecut, a lăsat semne sau nu, dar acele momente sunt trecute; viitorul se va întâmpla şi cine ştie ce se va întâmpla în acele momente. Doar acum exişti şi doar acum putem observa cu precizie ceea ce se întâmplă. Curiozitatea copilului, cu ochii mari deschişi.

Cu ce ne poate ajuta acestă practică? Asta depinde de unde pornim şi care sunt ‚motivaţiile’ care ne-au adus la această practică. În cele mai multe cazuri, meditaţia este ‚încercată’ ca un fel de soluţie alternativă sau complementară, pentru a se adresa unele suferinţe fizice sau mentale. Ca notă importantă – una din cele mai utilizate intervenţii clinice bazate pe meditaţie este Mindfulness-Based Stress Reduction (MBSR) dezvoltată şi implementată de Dr. Jon Kabat-Zinn, la început de ani 80, la Spitalul Clinic din Massachusetts. Contextul: situaţii clinice în care intervenţia medicală ‚clasică’ nu mai avea succes, în stări de suferinţă clinică cronica: dureri cronice sau sindromul de intestin iritabil, etc. Mai recent, alte metode de intervenţie clinică bazate pe meditaţie au fost descrise (de exemplu, Mindfulness-based Cognitive Therapy), care s-au dovedit extrem de eficiente în diferite afecţiuni şi stări psihologice (depresie, anxietate). În alte cazuri, mai puţin frecvente, meditaţia este încercată din ‚curiozitate’.

Şi într-o variantă şi în alta, lista de efecte pozitive pentru cei care se angajează pe acest drum este interesantă. În primul rând vorbim de o creştere semnificativă a capacităţii de concentrare, de a rămâne atent la focusul activităţii pentru o perioadă mult mai mare. Un al doilea rezultat este o creştere semnificativă a capacităţii de relaxare, acea posibilitate de a exista într-un spaţiu mental extins, în care problemele existenţei de zi cu zi devin implicit mai mici, mai relative. Legat de această capacitate de relaxare este şi o creştere a stării de bunăstare (‚wellbeing’) atât mentală, cât şi fizică. Pe plan biologic, cei care practică meditaţia demonstrează o creştere semnificativă a răspunsului imunologic (cu implicaţii pozitive chiar în procese canceroase - ca nota importantă – aceste efecte pozitive apar după o perioadă mai lungă de practică, şi nu doar după două-trei sesiuni de meditaţie!). De asemenea, trebuie să notez ca această deschidere a spaţiului mental şi starea de bunăstare aduc cu sine o diferenţă importantă în viaţa emoţională: o creştere a experienţelor şi dispoziţiilor emoţională pozitive. Un om relaxat e mult mai dispus să simtă bucurie şi căldură şi înţelegere către sine şi către ceilalţi.

4.Care credeți că sunt cele mai importante mituri despre aceste practici, cu care oamenii se confruntă în continuare și care sunt, de fapt, adevărurile despre ele?

Într-adevăr, o bună întrebare pentru că legat de meditaţie există o serie întreagă de mituri, pe care le-am auzit de multe ori.

De exemplu: „Meditaţia este o metodă de a-ţi goli mintea. De a nu mai gândi nimic!”. Greşit! Aşa cum am spus mai sus, meditaţia este un drum către ‚mindfulness’, nu către ‚mindlessness’! Un drum către a-ţi deschide mintea şi a o angaja într-un proces de observaţie subtil, plin. Un proces de angajare a minţii, dar sub o formă controlată. Un alt mit, legat de cel anterior: „Meditaţia angajează doar mintea – de te doare capul!’. Cum am spus mai sus, meditaţia este o formă de a te angaja într-o activitate de observaţie atentă a corpului, a mişcărilor interioare. Mai toate tehnicile de meditaţie pornesc de la a te concentra asupra procesului de respiraţie. Sunt extraordinar de interesant de observat detaliile subtile despre acest proces, aparent atât de simplu: inspiraţie-expiraţie, dacă eşti atent. Şi cum această simplă activitate de a respira este legată de diferite stări emoţionale. Este de încercat (şi perseverat).

O altă temă: „Meditaţia este o chestie de modă – acum toţi vor să facă meditaţie, pentru că asta este ultima ‚invenţie’”. Deşi, într-adevăr, meditaţia este cam la modă, şi propusă în diferite modalităţi, ca tehnica ea există, şi a fost aplicată, de milenii (Buddha, care nu este un Dumnezeu, sau un Zeu, ci a fost o persoană în carne şi oase, care a ajuns la un anumit nivel de înţelegere a naturii umane şi a dezvoltat apoi o întreagă metodologie educaţionala pentru a-i ajuta pe alţii să ajungă la acelaşi nivel de înţelegere (acea ‚nirvana’ sau ‚enlightenment’ (‚iluminare’)). Şi de-a lungul secolelor şi mileniilor, mulţi au practicat, reflectat şi scris despre subtilităţile acestei practici. Doar noi, cei din vest, ne-am deşteptat doar de vreo câteva decenii și dăm mai multă atenție acestei metode de înţelegere şi dezvoltare a umanului din fiecare individ, crezând că noi am descoperit-o!

Altă temă: „Meditaţia este o chestie ‚hipiotă’, un ‚americanism’, este doar o formă de ‚psihologie pozitivă’ sufocantă”. Din nou greşit! Deşi am spus mai sus că angajamentul cu practica meditaţiei aduce cu sine o stare de relaxare şi de bunăstare interioară, asta nu se face prin negarea şi respingerea stărilor ‚negative’. Meditaţia încurajează o întâlnire frontală, directă, cu TOATE aspectele vieţii, pozitive şi negative. Meditaţia nu este o formă de a te ascunde de ceea ce este negativ în viaţa ta sau a celor din jurul tău. Prin dezvoltarea acelei capacităţi de meta-cogniţie, prin deschiderea spaţiului mental şi emoţional care are capacitatea de a reduce şi relativiza ‚problemele’, meditatorul este capabil să accepte, la modul de a ‚înţelege’, şi ceea ce este bun şi ceea ce este rău. Şi de pe această bază de înţelegere, meditatorul este capabil să se angajeze cu empatie, compasiune şi înţelegerea umană cu ceea ce este negativ, în sine sau în jurul sinelui.

Sigur, ar mai fi şi alte mituri şi neînţelegeri, dar a trece prin toate ar necesita scrisul unei întregi cărţi. Mai bine invit pe cei interesaţi să încerce direct practica meditaţiei, pentru a descoperi ei înşişi, ‚adevărul’ despre această practică.

5.Pe 28 septembrie, 5 și 12 octombrie veți fi prezent în România pentru a preda, la Clinica Sens, cursul „Meditație și Mindfulness – Baze (neuro) științifice”. Cum ați primit invitația și care este motivația dumneavoastră pentru acest demers?

Acest proiect a început în urma unei discuţii informale cu Dl. Marius Marițescu, fondator al Clinicii Sens și psihoterapeut analitic, discuţii pe teme legate de psihosomatică şi datele de neuroştiinţă pe care le avem la dispoziţie pentru a înţelege mai bine ceea ce se întâmplă în creierul uman în diferite contexte. Printre altele comentam asupra observaţiei mele ca nu am văzut, în România, o prezenţă semnificativă a practicilor de meditaţie, fie în context de dezvoltare personală, fie în context clinic. Şi făceam aceasta observaţie în cadrul faptului că la ora actuală studiul neuroştiinţific (mai ales de imagistica) arata nişte schimbări importante in creier, atât la nivel structural cât şi la nivel funcţional, în timpul sau urmând practica meditaţiei. Îi povesteam Dl. Mariţescu că în Marea Britanie, la Universitatea Birmingham (al doilea oraş, ca mărime, din Marea Britanie, deşi nu mulţi ştiu acest fapt divers!), dădeam la un moment dat un curs (voluntar) pe această temă a modificărilor neurologice induse de meditaţie studenţilor de medicină din anul III. Iar dânsul a sugerat că poate un astfel de curs ar fi de interes şi aici, în Bucureşti. Dacă nu studenţilor, atunci profesioniştilor.

6.Cui se adresează cursul și și ce vor afla participanții?

Cursul s-ar adresa celor care au un interes în această practică – deci unor psihoterapeuţi şi unor psihologi curioşi să afle detalii despre o astfel de metodă de intervenţie. O notă importantă – cursul acesta se va concentra mai ales asupra meditaţiei ca intervenţie clinică, utilizând contextul acelei practici de Mindfulness-Based Stress Reduction (MBSR). Sigur, voi vorbi despre bazele budiste ale acestei practici, lucru subliniat în repetate rânduri de fondatorul acestei tehnici, Dr. Kabat-Zinn şi voi încerca să fac o comparaţie între cele două modalităţi de practică. Dar desigur, una are un context clinic clar, în timp ce cealaltă are un context spiritual, de dezvoltare individuală. Mai mult, în acest teritoriu spiritual există mai multe modalităţi de practică de meditaţie, care se concentrează pe diferite activităţi fiecare dezvoltând un alt aspect al angajamentului cu realitatea (ca exemple, meditaţie focusată, meditaţie ‚deschisă’, etc). Dar, interesant, indiferent de contextul de aplicare, meditaţia induce a serie de modificare similară, iar cursul va descrie elementele cele mai importante ale acestor modificări.

Sigur, un oarecare grad de cunoaştere a modalităţilor fundamentale de funcţionare a sistemului nervos va fi un avantaj în a înţelege mai în detaliu baza funcţională a acestor modificări.

7.De ce aspecte trebuie să devenim conștienți în relația minte – emoții – corp pentru o existență echilibrată și nu suntem încă?

O întrebare interesantă, dar care ar trebui poate un pic refrazată. Relaţia fundamentală de care trebuie să vorbim este aceea dintre minte şi corp. Aceasta nu este doar o problemă biologică, ci şi una filozofică. De la Descartes încoace, dualismul acestei relaţii a reprezentat perspectiva predominantă. Mai mult, în această separaţie între minte şi corp, pentru noi, cei din cultura vestică, mintea a fost/este elementul esenţial, conducător. Iluminismul a evidențiat că noi, oamenii, suntem nişte fiinţe eminamente raţionale. Raţiunea este cea care ne separă de ‘animale’ (dar oricum si noi suntem, biologic, nimic altceva decat ‘animale!); ratiunea este cea care ne conduce activitatea şi cea care trebuie respectată. Dezvoltarea ştiinţei în ultimul secol, mai ales a neuroştiinţei, a propus o versiune total opusă – o versiune unitară, care este, în ultimă instanţă, materialistă: totul este material, mintea nu are o realitate materială, şi deci mintea este, esenţial, produsul creierului (parte a corpului biologic), o funcţie a complicatei fiziologii a celulelor care compun creierul. Iar între aceşti doi poli de interpretare exista o serie de formule intermediare, funcţionale, acesta observaţie fiind valabilă atât în domeniul biologic, cât şi cel filozofic. Sigur, nu-i aici spaţiul şi nici momentul pentru a discuta detaliile acestor dispute. Însă poate fi menţionat faptul că emoţiile pot reprezenta o formă catre unitate. Emoţiile, aşa cu le înţelegem noi acum, sunt de fapt reprezentate în ambele dimensiuni. Antonio Damasaio, un profesor de Psihologie, Filozofie şi Neurologie (da! toate la un loc!) la University of Southern California, a publicat în 1994 o carte despre emoţii cu titlul „Eroarea lui Descartes”. Aceasta eroare era aceea de a separa mintea şi corpul, căci emoţiile sunt, efectiv, nişte reacţii primordiale exprimate prin modificări ale unor sisteme biologice (în corp) care sunt interpretate de creier şi etichetate/exprimate apoi de creier. În această perspectivă el a revitalizat o propunere mai veche a lui William James, părintele psihologiei moderne, care a propus ca sentimentele (‚feelings’) sunt simplu o reprezentare a stărilor corpului. În volumul lui ulterior: „Senzaţia a ceea ce se întâmplă: Contribuţiile corpului şi emoţiilor în crearea conştiinţei”, Damasio a adus argumente solide experimentale (neurofiziologice şi de neuroimagistica) pentru a susţine acest punct de vedere extrem de provocator: conştiinţa (individuală, de sine) se naşte în corp, emoţiile fiind un component esenţial al acestui proces. Acesta a fot unul din pilonii pe care s-a construit conceptul de „embodied cognition”: cunoaşterea prin corp.

Şi deci care ar fi mesajul ca răspuns întrebării puse? Acela că ar trebui să avem mult mai multă grijă şi respect pentru corpul nostru. Respect care s-ar manifesta nu numai în a-i da cele bune de mâncare şi a-l lua la exerciţii, dar, în primul rând, de a asculta ceea ce are de spus. Corpul poate fi, de multe ori mult mai ‚deştept’ decât capul. Iar una din tehnicile de bază ale mediaţiei este acea de a fi atent si deschis la reacţiile corpului. Sper că mesajul să fie receptat!