Nu știi ce medicamente să pui în bagajul de vacanță? Te ajută Dr. Alina Alberts

Concediul este momentul nostru de relaxare, dar nu poți să te reîncarci cu energie și bucurie dacă apar problemele de sănătate. Așadar, pregătește-te pentru orice eventualitate și pune în bagajul de vacanță câteva medicamente care pot preveni situațiile neplăcute. Poți să-ți pregătești trusa de urgență pentru vacanță urmând sfaturile medicului Adina Alberts.

image

Chiar dacă nu vom folosi trusa de urgență, este bine sa o avem. Foto: Facebook Adina Alberts

Nu se poate fără trusa de urgență

„Indiferent că destinația noastră este la munte, la mare, în Deltă, în țară sau în afara țării, pentru a preveni orice situație neplăcută care ne poate perturba zilele de tihnă, de relaxare, de odihnă și bucurie, trebuie să păstrăm un spațiu în bagaj pentru o trusă medicală echipată în funcție de componența familiei, de tipul de afecțiuni cronice ale membrilor acesteia și de particularitățile destinației: geografice, climatice, culturale, administrative”, spune medicul.

Pe lângă medicamentele prescrise de medicul specialist, în cazul bolnavilor cronic, este indicat ca trusa medicală pentru vacanță să conțină și o serie de medicamente cumpărate fără rețetă, indicate în caz de afecțiuni minore.

Potrivit medicului Adina Alberts, trusa personală de urgențe medicale pentru vacanță ar trebui să includă:

-        medicamente împotriva inflamației/febrei: aspirină, ibuprofen, paracetamol; pentru copiii mici se aleg variantele tip sirop

-        antihistaminice care potolesc alergiile

-        enzime digestive pentru mesele copioase

-        pastile/ sprayuri contra durerilor în gât

-        antiemetice - pentru rău de mișcare

-        antidiareice

-        antispastice care Previn durerile date de spasmele musculare și din timpul menstruației

De asemenea, medicul Adina Alberts precizează că sunt utile

-        cremele și unguentele antifungice și/sau antibacteriene

-         bomboane antitusive;

-         dezinfectante urinare cu albastru de metilen;

-        produse repelente (contra insectelor) sub forma de spray-uri, creme, brățări;

-        produse care se aplică după înțepături de insecte sau după arsuri solare

-        plante medicinale (câteva pliculețe din fiecare) de mușețel (dezinfectant, antiinflamator), sunătoare (somnifer, tranchilizant, anxiolitic), pelin dulce (antiviral, antiinfecțios, repelent), cimbrișor (coleretic, digestiv, antitusiv);

-        picături oftalmice;

Medicul ne avertizează că, în această perioadă, din niciun bagaj, indiferent de destinație, nu ar trebui să lipsească loțiunile de protecție solară, loțiunile dezinfectante și pansamentele sterile!

Citește și Cum îți face rău guma de mestecat?