Efectele surprinzătoare ale sărutului

Sărutul a avut în trecut o aura magică și a fost folosit pentru a împiedica destinul vitreg să devină realitate (unele basme vorbesc despre acest lucru) și pentru arăta iubirea față de cei dragi.

Sărutul este un comportament învățat, nu înnăscut, dar are o istorie lungă care poate doar să confirme beneficiile uimitoare pentru corp și minte.

Iată ce se întâmplă când îți săruți partenerul, potrivit Health Digest!

Sărutul poate atenua stresul

Acest gest de afecțiune îți poate îmbunătăți sănătatea mintală deoarece crește producția de dopamină, oxitocină și serotonină, trei hormoni cunoscuți pentru că ne fac să ne simțim bine prin activarea centrilor plăcerii din creier. Dopamina, în special, este extrem de importantă în reglarea stresului prin răspunsul la stres. În plus, persoanele care sunt supuse la stres pe termen lung tind să producă niveluri mai scăzute de dopamină, ceea ce ar putea duce la un ciclu de stres care nu este ușor de combătut.

sarut jpg

Sărutul ajută la gestionarea stresului. Foto: Shutterstock

Profesorul și doctorul în filozofie Kory Floyd de la Arizona State University, spune că persoanele afectuoase au șanse mai mari de a reduce stresul decât persoanele neafectuoase, inclusiv pentru că se sărută mai des. Unul dintre studiile lui Floyd a remarcat că sărutul, în special, poate reduce stresul. Cercetările lui Floyd au descoperit că oamenii care își arată în mod deschis afecțiunea nu răspund la fel de negativ sau de puternic la stres precum cei care sunt mai puțin afectuoși.

Menții tânăr conturul feței

Când săruți pe cineva, chiar dacă este doar de un pupic pe obraz, trebuie să-ți folosești mușchii feței. Se spune că, pentru un sărut, veți folosi de la doi până la 34 de mușchi ai feței. Acest lucru înseamnă, pentru început, întărirea unui mușchi al feței cunoscut sub numele de orbicularis oris care ajută la înghițire și mestecat. De asemenea, cercetătorii de la Northwestern University Feinberg School of Medicine spun că exersarea musculaturii feței poate chiar reduce ridurile și te face să arăți mai tânăr. „Fortifierea și creșterea musculară ajută la menținerea volumului facial și contracarează efectele subțierii grăsimilor și slăbirii pielii legate de vârstă”, explică profesorul Emily Poon pentru Health Digest. Dacă simți vreodată nevoia să faci  exerciții faciale pentru a vedea dacă dispar ridurile, amintește-ți că ai la îndemână sărutul, cu același rezultat.

Crește imunitatea

Adevărul este că gura noastră adăpostește o mulțime de bacterii, peste 700 de specii de microbi. Sunt o mulțime de potențiali germeni care se răspândesc între tine și o altă persoană. Mononucleoza este poate una dintre cele mai frecvente boli pe care le puteți lua atunci când vă sărutați. Afecțiunea vine de obicei cu durere în gât, amigdale umflate și febră, dar poate produce și complicații cu splina, ficat sau inimă (conform Clinicii Mayo). Unele variații ale herpesului se pot răspândi și prin salivă, ducând de obicei la herpes labial. Și alți viruși, cum ar fi virușii Ebola și Zika, sunt, de asemenea, ușor transferați de la o persoană la alta prin saliva, dar, în general, prin acest gest se obține o creștere a imunității ca urmare a expunerii la virusuri și bacterii.  

Îți poate îmbunătăți sănătatea orală

Potrivit experților de la Infinity Dental Associates, unul dintre cele mai importante roluri ale salivei este acela de a curăța gura în mod natural. Pe măsură ce trece prin gură, ea spală particulele de mâncare și băutură care în mod normal ar rămâne pe dinți până când le periezi. Dar, saliva poate ajuta la combaterea germenilor din gură și conține minerale și substanțe nutritive importante de care dinții tăi au nevoie pentru a rămâne puternici și sănătoși.

Desigur, sărutul, în special sărutul passional, stimulează producția de salivă, ceea ce ar putea ajuta gura să rămână mai curată în general.

Sărutul de noapte bună

Este un obicei pentru multe cupluri care sunt împreună de ceva vreme, iar acest gest simplu poate avea câteva beneficii impresionante pentru somn. Potrivit Better Sleep Council, a arăta afecțiune sau a fi intim înainte de a merge la culcare, ar putea îmbunătăți calitatea somnului prin intensificarea peroducției de oxitocină care apare ddatorită intimității cu persoana iubită.

Un studiu a cercetat efectele unui sărut de noapte bună asupra capacității corpului de a dormi. Studiul a constatat că 70% dintre participanți au raportat un somn mai bun dacă și-au sărutat partenerii de noapte bună. În plus, până la 38% dintre femei au recunoscut că dorm prost dacă nu au dăruit acel sărut înainte de culcare. Nerina Ramlakhan, experta în somn explică: „Sărutul scade cortizolul, hormonul stresului și crește nivelul serotoninei din creier, astfel încât [aceasta] poate avea un efect similar cu meditația, care este o modalitate grozavă de te liniști.”

Citește și Boala care îți face pielea albastră