Dr. Ștefan Bogdan, medic primar cardiolog supraspecializat în tratamentul aritmiilor cardiace: Vârsta este un factor de risc pentru fibrilație atrială
Fibrilația atrială, denumită şi FibA sau FiA, este cel mai frecvent tip de aritmie cardiacă. Afecțiunea întrerupe fluxul normal al sistemului electric, care se reflectă de obicei pe un EKG, iar simptomele FibA includ palpitații cardiace, oboseală, dificultăți de respirație, dificultate în realizarea exercițiilor fizice, anxietate, durere toracică, amețeală.
Foto: Dr. Ștefan Bogdan, medic primar cardiolog supraspecializat în tratamentul aritmiilor cardiace
1 din 4 adulți cu vârsta peste 40 de ani prezintă risc de fibrilaţie atrială, iar tratamentul precoce este esențial pentru a o ţine sub control. Medicul cardiolog Ștefan Bogdan, supraspecializat în tratamentul aritmiilor cardiace, explică, pe larg, ce soluții există pentru pacienții cu fibrilație atrială.
Ce este fibrilația atrială și ce simptome are această afecțiune?
Fibrilația atrială este o aritmie, adică un ritm cardiac anormal. Pentru a funcționa, inima este coordonată de un sistem electric care o comandă și care se poate îmbolnăvi. De fapt, fibrilația atrială este o formă de boală electrică la inimă. Ea poate fi și este, de cele mai multe ori, simptomatică, adică pe om îl supără, iar printre cele mai frecvente simptome sunt palpitațiile. Ce înseamnă palpitații? Înseamnă că omul are o percepție subiectivă a bătăilor inimii, simte inima cum îi bate, îi bate în urechi, nu doar neregulat, ci și iute, foarte repede.
Care sunt categoriile mai predispuse la a dezvolta fibrilaţie atrială?
Fibrilația atrială nu este o boală electrică simplă, ea exprimă prezența în inimă a mai multor scurtcircuite, care se formează lent, în timp, sub influența mai multor factori și rareori poți spune că identifici o singură cauză. De cele mai multe ori, este un cumul de factori, însă contează foarte mult și vârsta. Din păcate, pe măsură ce înaintăm în vârstă îmbătrânesc și organele noastre, îmbătrânește și inima, și doar simpla îmbătrânire a inimii favorizează apariția acestor scurtcircuite care, în final, pot duce la fibrilație. Deci, vârsta avansată te plasează într-o categorie de risc mai mare pentru a dezvolta fibrilație și de aceea, persoana ce merge la un control cardiologic, chiar și de rutină, ar trebui să-și facă o electrocardiogramă. Electrocardiograma este o metodă de diagnostic la îndemână, inclusiv de screening, pentru fibrilația atrială și este recomandată persoanelor cu vârsta peste 65 de ani. După această vârstă, chiar dacă nu simți că te supără mare lucru, te afli într-o categorie de risc. Există și alți factori care pot să apară mai devreme de 65 de ani, de aceea este bine ca noi să fim conștiincioși, pentru că sunt o serie întreagă de boli cu profil metabolic în special legate de greutate, care cresc acest risc. Obezitatea se corelează cu apariția fibrilației și din păcate există mai multe tipuri de obezitate, dar cea care se asociază și cu diabetul este periculoasă, și pe lângă aceasta, hipertensiunea arterială.
În România, un bărbat din doi este hipertensiv, deci o boală extrem de frecventă și de prevalentă, iar hipertensiunea netratată duce la fibrilație atrială. Ca atare, dacă suntem hipertensivi, este foarte important să ne tratăm, pentru că a trata hipertensiunea este mult mai simplu decât a trata fibrilația atrială, iar dacă suntem în jurul vârstei de 40 de ani, trebuie să ne facem screening, adică să ne măsurăm tensiunea din când în când. Iar dacă ești hipertensiv diagnosticat și în tratament, trebuie să-ți măsori tensiunea măcar o dată pe lună ca să vezi ce efect are tratamentul. Ceva controlabil, la care se poate renunța pentru a evita efectele nedorite este fumatul, deoarece fumatul, ca boală, poate duce inclusiv la modificări ale inimii. Dacă ar fi să ne concentrăm pe acei factori pe care putem să-i controlăm, aceia ar fi: obezitate, hipertensiune și fumat.
Care este cea mai bună modalitate de a trata fibrilaţia atrială?
Primul pas este să avem un diagnostic pozitiv. Există persoane despre care ai putea să juri că au fibrilație, care descriu simptomele „ca la carte” încât ai putea să juri că acesta este diagnosticul, dar este nevoie de o electrocardiogramă pentru că poate să fie o aritmie. Din păcate, este o aritmie care vine și care pleacă la început și se cheamă paroxistică în faza aceea. Deci, persoana simptomatică, trebuie să-și surprindă mai întâi aritmia pe un EKG, ca să ai ce trata, pentru că tratamentul fără să ai un diagnostic pozitiv nu este indicat, iar tratamentul în sine poate avea anumite complicații. Deci primul lucru, dacă ai tensiune înaltă, mergi la medic, mergi în camera de gardă, fiindcă aritmiile vin și pleacă, ca să avem documentată aritmia pe EKG și apoi, într-adevăr trebuie inițiat tratamentul. Dar până la tratament este nevoie de o valoare globală a problemei. Bolile care țin de inimă țin de obezitate, de fumat ce afectează și plămânii, uneori țin de glanda tiroidă, și ca atare, o evaluare completă se poate face după ce te vede și un internist și un medic pneumolog, un endocrinolog, un diabetolog și doar în configurația aceasta de medici din jurul pacientului, în care toți încearcă să identifice factorii cauzali și cauzatori ai bolii, pentru a-i corecta și ameliora. Nu tratezi doar fibrilația atrială, dar poți evalua și prognosticul. Nu se tratează doar consecințele, ci se merge la cauză. După ce s-a trecut de etapa aceasta coordonată de cardiolog, se ajunge la tratament. Iar legat de tratament sunt două mari probleme. O dată este prevenirea complicațiilor. Cea mai severă complicație a fibrilației atriale este accidentul vascular cerebral (AVC). De asta ne temem cu toții, și noi ca medici, și pacienții. Această complicație apare fiindcă sângele tinde să băltească în inimă în anumite momente și acolo unde băltește se formează cheaguri. Și cheagurile pot pleca de la inimă și pot ajunge la cap și așa se ajunge la AVC. Este o complicație teribilă, te poate și omorî, iar alteori te lasă cu sechele de tipul handicapurilor, pentru că omul nu mai poate să vorbească, nu te mai înțelegi cu el, nu poate mișca o mână, un picior, nu se poate deplasa și devine dependent de cei din jur. Cum prevenim? Cardiologul evaluează riscul tău și pentru a preveni, îți dă un tratament cu anticoagulante. Sunt niște pastile pe care le luăm cu scopul de a fluidiza sângele și în felul acesta, se elimină formarea de cheaguri în inimă și ca atare, migrarea lor la cap. Sigur că ceea ce vă propune medicul poate avea și efecte adverse, dar noi când prescriem un medicament punem în balanță beneficiul și riscul, iar când beneficiul depășește cu mult riscul, atunci vă propunem tratamentul. Dacă v-a spus doctorul că tratamentul este bun, dumneavoastră trebuie să fiți compleant, acesta este mesajul. Nu că nu veți avea complicații la tratament, dar beneficiul prevenției este mai mare. Tratamentul este pe termen lung, pentru tot restul vieții pentru că, din păcate, fibrilația atrială nu este o boală vindecabilă. Exista situații foarte particulare, cu anumiți pacienți care la un moment dat pot fi considerați vindecați, dar sunt excepția. Fiind o boală cronică, riscul de recidivă și de AVC este real. O altă problemă este că fibrilația atrială se asociază și cu alte boli cardiace. Și una dintre cele mai severe pe termen lung este insuficiența cardiacă. Când ai asociată fibrilația cu insuficiența cardiacă, este grav și este nevoie de un tratament mai complex, adică de mai mult decât anticoagulant oral. Dar există categorii de pacienți la care dacă intervii la timp cu metode eficace, poți să ameliorezi fibrilația. Ablația cu radiofrecvență este cea mai eficace metodă, secționarea de vene pulmonare este cea mai eficientă pentru a preveni crizele de fibrilație. Dar chiar și cu intervenția asta, nu ne vindecăm, din păcate, dar crizele se întâmplă mult mai rar, la intervale mari de timp și la pacientul cu insuficiență cardiacă, impactează evoluția lor. Deci, când avem și insuficiență cardiacă, în general, e bine să fim mai atenți.
Ce presupune ablația prin cateter și cum funcționează această procedură?
V-am spus că la un moment dat în evoluția bolii, de regulă în stadiile incipiente, aritmiile se manifestă intermitent. Cu alte cuvinte, aritmia vine și pleacă. În faza aceasta de boală, este „paroxistică” și este o formă de boală mai puțin severă, care ne place pentru că, la această categorie de pacienți, dacă intervenim eficace, putem preveni crizele, reduce frecvența și durata lor și unii pacienți nu mai fac aproape deloc, dar ca să ajungi acolo, ca pacient, treci prin 3 demersuri: trebuie căutate cauzele și corectate, pentru a preveni crizele putem să oferim medicamente, antiaritmice, care trebuie să fie recomandate doar de cardiolog și când acestea eșuează, terapia ablativă este indicată și ne ajută în plus. Intervenția de ablație ne ajută să prevenim crizele de fibrilație, este utilă la pacientul simptomatic, e mai bună decât medicamentele, dar este adevărat că accesul la ablație este larg folosit la cei la care antiaritmicele au eșuat sau la pacientul ce a suferit efecte adverse de la medicamente și ablația îi aduce un beneficiu. Iar la cei care au insuficiență cardiacă, avem șanse bune să le prelungim speranța de viață.
Sunt mai multe feluri de a judeca succesul terapiei ablative. În primul rând, ține de severitatea bolii de fond. Cu cât e fibrilația mai veche, cu atât rata de succes scade. Dacă ea a trecut dintr-o formă de paroxism într-una persistentă, adică omul nu mai iese din aritmie spontană, ci doar cu ajutorul nostru are șanse de succes la ablație mai mici, dar formele paroxistice sunt cele mai bune pentru ablație. Deci cu cât prindem un moment mai devreme în evoluția bolii, cu atât șansa de succes a ablației crește. Contează și dacă persoana are o boală de inimă de fond sau nu. Dacă are, din păcate, rata de succes este mai mică. Dar, noi când facem procedura avem niște obiective și, de regulă, ceea ce ne propunem reușim să obținem după procedură, în proporție de peste 95 %. Dar ce se întâmplă după? Există o rată de recurență a aritmiei după ablație pentru că terapia ablativă nu te vindecă, de aceea succesul nu înseamnă că nu vor mai exista crizele, ci cât de dese și de lungi sunt ele și, implicit, cum se simte omul și știm că ablația face foarte bine, pentru că ameliorează simptomele, semnificativ mai bine decât medicamentele, de exemplu, în special la cei cu formă paroxistică.
Ce sfaturi aveţi pentru persoanele cu fibrilație atrială?
Toți trebuie urmăriți și de către un medic cardiolog. Și, dacă știm că avem o formă de fibrilație paroxistică, care știm că nu evoluează de prea mult timp, sfătuiți-vă cu medicul cardiolog, pe lângă aritmice, dacă nu merită și o intervenție de ablație. Fiecare pacient cu fibrilație atrială ar trebuie să știe de existența acestei proceduri, că este accesibilă și în România și că, dacă are indicație în cazul său, va beneficia de pe urma ei. De asemenea, recomand să ajungă la electrofiziologi, care sunt cardiologi specializați în a efectua astfel de proceduri.
