Testul simplu prin care depistezi acasă boala ce duce la pierderea vederii centrale

image

Grila Amsler este un instrument util pe care oricine îl poate folosi acasă pentru a depista modificări specifice degenerescenței maculare

Degenerescenţa maculară determină modificări pe care este posibil să nu le observi în timp. Cu ajutorul grilei Amsler, pe care o poţi folosi zilnic, se pot observa modificări ale vederii specifice degenerescenţei maculare.

Una dintre problemele oculare frecvent întâlnite pe măsura înaintării în vârstă este degenerescenţa maculară, care reprezintă pierderea vederii centrale.

Mai este numită şi degenerescenţă maculară legată de vârstă (DMLV), iar probabilitatea apariţiei acestei afecţiuni creşte după vârsta de 50 de ani. Poate afecta unul sau ambii ochi şi poate avea o evoluţie lentă sau rapidă.

Este o boală a zonei centrale a retinei, numită maculă. Nu se cunoaşte cu exactitate cauza apariţiei bolii, care corespunde unei îmbătrâniri rapide a maculei. În afară de înaintarea în vârstă, alţi factori de risc care duc la apariţia degenerescenţei maculare sunt: prezenţa hipertensiunii, a nivelului crescut al colesterolului sau a boliilor cardiovasculare, operaţia de cataractă, obezitatea, alimentaţia săracă în vitamine, minerale şi antioxidanţi, fumatul.

În degenerescenţa maculară apar simptome pe măsură ce boala evoluează, nu şi în stadiile incipiente. Fiecare persoană poate avea simptome diferite, cele mai frecvente manifestări fiind: vederea înceţoşată, scăderea acuităţii vizuale şi a sensibilităţii la contrast, pierderea vederii centrale, probleme în recunoaşterea feţelor şi a detaliilor fine. Persoanele cu degenerescenţă maculară pot vedea liniile drepte ca fiind ondulate, precum şi o zonă întunecată sau goală în centrul vederii.

Mergi la medic dacă ai aceste simptome! Boala este depistată cu ajutorul fundului de ochi urmată de o tomografie în coerenţă optică şi/sau de angiofluorografie.

Vezi și: Medic: „În glaucom, dacă vederea se pierde, nu se mai poate recupera“

Testează-ţi vederea cu grila Amsler!

image

Păstrează grila Amsler într-un loc unde să o vezi în fiecare zi. Mulți oameni o ţin pe ușa frigiderului sau pe oglinda din baie.

▬ Stai într-o zonă luminoasă, la o distanţă de 30-40 cm faţă de planşa cu grila Amsler. Dacă ai ochelari de vedere, păstrează-i la ochi. Acoperă cu o mână unul dintre ochi şi fixează cu privirea punctul din mijlocul grilei.

▬ Priveşte punctul central şi liniile din jurul lui. Observă dacă aceste linii sunt distorsionate, întunecate sau nu apar deloc. Repetă şi pentru celălalt ochi.

▬ Este posibil să ai risc de a avea degenerescenţă maculară dacă observi: zone mai gri sau deformate, linii strâmbe sau că lipsesc mici porţiuni din pătrat.

image

Modificări specifice degenerescenţei maculare

@Shutterstock