Este rău să-ți trosnești degetele?

Probabil ați auzit cândva că nu este bine să faci acest gest, dar este acest lucru adevărat?

Cleveland Clinic, alături de chirurgul ortoped Kim L. Stearns, explică ce se întâmplă de fapt când îți pocnești degetele și dacă această satisfacție de moment are consecințe pe termen lung.

Potrivit Dr. Stearns, pocnirea degetelor eliberează gaz, sub formă de bule de azot, din spațiul din jurul articulațiilor. Sunetul este declanșat pe măsură ce bulele sunt comprimate.

maini reci jpg

Nu exită dovezi care să susțină că articulațiile suferă dacă îți trosnești degetele. Foto: Shutterstock 

„Cercetătorii nu sunt siguri dacă sunetul emis de la trosnirea degetelor tale este cel al bulelor de gaz care se formează sau se eliberează”, notează Dr. Stearns. „Dar în orice caz, este doar gaz.”, precizează specialistul.

Riscurile și efectele secundare pe termen lung

Am stabilit că nu vă va determina probleme precum lungirea degetelor sau artrită, dar asta nu înseamnă că nu există riscuri asociate cu această practică.

Dacă se întâmplă să observi umflături (sau dacă degetele tale par strâmbe), dr. Stearns te sfătuiește să mergi la medic. Este posibil să fi rănit un ligament sau chiar să fi luxat degetul atunci când l-ai pocnit.

Deși cercetările existente privind pocnirea articulațiilor degetelor sunt puține, dovezile disponibile ne spun că există puține studii, sau chiar deloc, privind efecte secundare pe termen lung de care să ne îngrijorăm.

Cât este prea mult?

Un studiu din 2011 a analizat efectele ponitului degetelor și dacă ar favoriza riscul de osteoartrită. Vestea a fost bună: pocnirea degetelor nu a crescut, nici nu a scăzut riscul de umflare a articulațiilor sau de osteoartrită.

Pentru unii, este totuși o modalitate de a atenua rigiditatea. Pentru alții, este doar un obicei. Unii oameni o fac pentru că le palce  zgomotul produs, oricare ar fi motivul pentru care tu faci asta, ai grijă ca obieceiul să nu devină dureros. Durearea nu este normală atunci când îți pocnești degetele.

Vezi și Respirație urât mirositoare? Poate fi o infecție cronică!