Aşa eviţi accidentele la schi sau la alte sporturi de iarnă! Sfaturile dr. Vlad Predescu

Pregătirea fizică insuficientă și dorința de a impresiona sunt printre cele mai frecvente cauze ale accidentelor grave pe pârtia de schi. Pentru a preveni astfel de incidente neplăcute, am discutat cu medicul ortoped Vlad Predescu, specialist în traumatologie sportivă și protezare articulară.

Cum trebuie să ne pregătim de sporturile de iarnă?

În primul rând, atunci când ne gândim la sporturile de iarnă, facem referire la schi și snowboarding, întrucât sunt cele mai populare, inclusiv în țara noastră. Din păcate, tot în cadrul acestor sporturi avem parte și de o incidență mai mare a accidentărilor, motivele principale fiind următoarele: cel mai important este legat de pregătirea deficitară a sportivilor înainte de sesiunea pe pârtie, iar, apoi, de felul în care sunt utilizate echipamentele sportive, fie nu sunt adaptate vârstei și înălțimii, fie sunt greșit fixate, referindu-mă aici la schiuri sau la placa de snowboard. Desigur, accidentele se pot întâmpla și atunci când practicanții sporturilor de iarnă, în special tinerii, epatează și se aventurează pe pârtii care sunt mult prea dificile pentru experiența lor. Revenind la întrebare, pregătirea cea mai importantă începe cu aproximativ șase săptămâni înainte de a merge la munte și presupune o serie de exerciții și antrenamente care să pregătească corpul pentru efortul depus pe parcursul unei zile de distracție pe pârtie. Ideal este să ne axăm pe musculatura coapsei și, aici, pe primul plan, sunt exercițiile care antrenează izometria și forța. Apoi, importante sunt cele de antrenare a echilibrului și a propriocepției, iar acestea se pot efectua în multe feluri, folosindu-ne de cele mai noi aparate în domeniu, precum wobble board sau Bosu Ball coroborate, ulterior, cu exerciții de tip plank. Nu în ultimul rând, trebuie luate în calcul întărirea musculaturii coloanei lombare joase și a abdomenului, care asigură stabilitatea trunchiului.

Cum reducem riscul de accidentare pe pârtia de schi, la săniuș sau la patinoar?

Prin antrenamente realizate cu mult înainte de a începe practicarea acestor activități în aer liber și, firește, cu multă prudență. Vorbim aici de un echipament potrivit și, extrem de important, utilizarea căștilor de protecție, care pot reduce riscul unor lovituri periculoase în zona capului cu până la 60%. Un lucru îmbucurător este faptul că din ce în ce mai mulți practicanți ai sporturilor de iarnă folosesc aceste căști și mulți dintre ei optează pentru achiziția uneia rezistente, care oferă un grad de protecție ridicat. La schi trebuie să folosim echipamente de calitate, corect reglate de specialiști, în concordanță cu performanțele noastre reale și nu cele imaginare. Când închiriem echipamentele, este de dorit să fie cât mai bune, dar, aici, din păcate, suntem mult rămași în urmă atunci când comparăm echipamentele aflate la dispoziție în țara noastră și cele din stațiunile celebre de schi din lume.

Există un mod bun de a cădea atunci când simțim că nu ne mai țin picioarele pe schiuri?

În teorie, există câteva metode prin care să putem cădea controlat, astfel încât să minimalizăm riscul accidentărilor atunci când schiem. Contrar sentimentului care te încearcă atunci când o cădere devine iminentă, este foarte important să nu avem corpul încordat, astfel încât impactul să fie distribuit cât mai uniform. De asemenea, este recomandat să încercăm să cădem pe o parte, deci să evităm căzăturile pe spate sau în față. Brațele trebuie folosite pentru a atenua o aterizare pe spate, pe cât posibil. De asemenea, e indicat să nu cădem direct pe genunchi sau pe coate, întrucât crește riscul unor accidentări grave.

Ce zone ale corpului sunt afectate cel mai des în timpul practicării sporturilor de iarnă și când trebuie să ne adresăm medicului?

Dacă ar fi să realizăm un clasament, atât la nivel național, cât și la nivel global, cred că cea mai afectată zonă a corpului este articulația genunchiului, cu un procent de aproape 40% din total, urmată de zona capului, a umerilor, a spatelui și a gleznei. Însă în această statistică nu am inclus fracturile, iar aici cele ale încheieturii mâinii și ale claviculei sunt în top, urmate, așa cum anticipează toată lumea, de cele de la nivelul membrului inferior. Cât despre momentul în care ne adresăm medicului, aici răspunsul este evident - de fiecare dată când am suferit o căzătură mai serioasă și simțim că lucrurile nu evoluează favorabil, este recomandată o consultație de specialitate. Mai ales că una dintre cele mai cunoscute afecțiuni - ruptura de ligament încrucișat anterior - poate avea simptome înșelătoare imediat după accidentare, iar sportivul nu realizează pe moment gravitatea situației. Așa că, de multe ori, continuă ziua de schi sau snowboarding, agravând situația. În experiența mea, am avut deseori pacienți care mi-au relatat că au căzut rău pe pârtie, apoi s-au ridicat și puteau să stea în picioare și să meargă, așa că s-au suit din nou pe schiuri, însă peste câteva cristiane, au căzut din nou, agravând, practic, leziunile. De regulă, sunt inițial rupturi ligamentare parțiale care devin complete prin al doilea traumatism. Cred că, la ora actuală, la schi, pe primul loc este ruptura ligamentului încrucișat anterior care, deși este frecvent întâlnită, în ceea ce privește cea mai bună metodă de tratament nu există un consens. Prin urmare, decizia chirurgicală trebuie personalizată în funcție de pacient, sporturile pe care le practică, precum și intensitatea acestora, dar și în funcție de leziunile asociate, deseori fiind însoțite de rupturi ale meniscului și ale ligamentelor colaterale.

Trebuie știut că ligamentul încrucișat anterior odată rupt nu se mai vindecă, ceea ce face ca cea mai sigură variantă de refacere a acestuia este reconstrucția, mai exact procedura prin care se recoltează de la pacient un alt tendon cu ajutorul căruia ligamentul rupt este refăcut. Aș aminti că reconstrucția poate fi făcută cu diferite tendoane cum ar fi : tendonul rotulian, cvadricipital, semitendinos și semimembranos. În unele centre se încearcă și folosirea ligamentelor artificiale, dar acestea au rezultate discutabile, existând țări în care folosirea acestora intraarticular nu este încă omologată. De asemenea, este de dorit efectuarea intervențiilor în centre cu experiență pentru că trebuie corectate, în aceeași ședință, și leziunile asociate cum ar fi cele meniscale sau ligamentare. Noi folosim cel puțin patru tehnici diferite de reconstrucție a ligamentului încrucișat anterior, varianta optimă fiind aleasă în funcție de numeroși factori individuali ai pacientului.

Recuperarea după ligamentoplastie este foarte importantă și trebuie știut că, uneori, atingerea nivelului de performață sportivă pe care l-a avut pacientul înainte de accident nu mai este posibilă. Acest lucru depinde mult de tehnica chirurgicală, de modul în care s-a făcut recuperarea, de leziunile asociate, dar și de motivația și psihicul pacientului.

Dacă alunecăm pe gheață și cădem, la ce simptome trebuie să fim atenți și ce măsuri trebuie să luăm?

În măsura în care vorbim de o căzătură care nu are legătură cu practicarea unui sport, ci un accident care se întâmplă în viața de zi cu zi, trebuie să luăm în calcul mai mulți indicatori, în funcție de localizarea zonei afectate. Astfel, în cazul unei probleme la nivelul articulației - genunchi, gleznă, cot sau încheietura mâinii - trebuie monitorizat nivelul și intensitatea durerii, mai ales dacă nu cedează după câteva ore, apariția unei umflături puternice sau a unei vânătăi extinse, ajungând până la imposibilitatea de a mișca respectivă articulație. Uneori, pacientul aude o pocnitură la nivelul articulației genunchiului, aceasta putând fi un semn de ruptură a ligamentului încrucișat anterior sau de menisc, mai ales dacă se asociază și cu umflarea articulației sau blocajul acesteia. Alteori, în cazul unei fracturi, pacientul poate auzi o trosnitură și remarcă pierderea formei articulației și poate verifica, prin palpare, o modificare a continuității osoase. Desigur sunt câteva exemple, dar semnele și simptomele în aceste cazuri pot fi mult mai variate. Multe dintre acestea, luate împreună sau separat, pot indica existența unei entorse severe. În cazuri mult mai grave, atunci când vorbim de o lovitură la cap sau la coloană, trebuie analizate senzațiile de amorțeală sau furnicăturile, grețurile și amețelile sau chiar dificultățile de respirație. În aceste cazuri, simptomele pot indica o afecțiune mai gravă, iar un consult medical de specialitate trebuie realizat în regim de urgență.