Ce se întâmplă cu sângele pe care îl donezi şi ce teste i se fac
Există un aşa-numit traseu al pungii de sânge. Probele recoltate sunt analizate, iar în cazul în care donatorului i se depistează o infecţie, punga de sânge este marcată ca fiind non-conformă.
În momentul donării de sânge, persoana trebuie să completeze un test referitor la modul de viaţă şi la antecedentele medicale. Dacă medicul consideră că este apt de donare, i se va recolta sânge. Donatorul trebuie sa fie sincer cu medicul. Nedeclararea intentionată a bolilor transmisibile sau a factorilor de risc cunoscuţi, după prealabila informare – este o infracţiune şi se pedepseşte conform art.39 si 40 din LEGEA NE.282/2005 care reglementează activitatea de donare din România.
Se recoltează sange persoanelor sănătoase, carea au cu vârsta cuprinsa între 18 şi 60 ani, la un interval de minimum două luni între donările de sânge total, fără a depăşi 5 donări pe an pentru bărbaţi şi 4 donări pe an pentru femei.
După recoltare, punga ajunge pe o platformă tehnică „unde sunt pregatite şi prelucrate produsele din sânge, prin filtrare (îndepărtarea leucocitelor), centrifugare şi separare, obţinandu-se componentele sanguine: globule roşii, plasmă şi trombocite (plachete)”, informează Centrul de Transfuzie Sanguină.
Persoanei care are nevoie de o anumită componentă a sângelui nu i se transfuzează sângele total, ci doar componenta de care are nevoie.
Ce teste se fac sângelui donat
Testele biologice efectuate sângelui donat sunt următoarele:
- determinarea grupei sanguine OAB și RH-ului
- determinarea hemoglobinei
- depistarea sifilisului
- depistarea anticorpilor antiHIV și antiHTLV
- depistarea hepatitei virale B și C
- determinarea enzimelor hepatice (transaminazele).
Daca în urma acestor teste se detectează vreo anomalie, punga de sânge respectivă este marcata ca fiind non-conformă, iar donatorul este înştiinţat.
Vezi şi: Ai peste 40 de ani? Ar trebui să faci aceste analize!
Unde ajunge sângele donat
Unităţile de sânge sunt distribuite la spitale şi clinici unde este nevoie de ele. Produsele de sânge au următoarea durată de viaţă:
- trombocitele (plachetele) – 5 zile
- globulele rosii – 42 zile
- plasma – mai multe luni.