Ce poţi descoperi când faci o ecografie cardiacă. Sfatul medicului

Ecocardiografie sau ecografia cardiacă este o examinare care foloseşte ultrasunetele, fiind indicată în evaluarea, diagnosticarea şi monitorizarea afecţiunilor inimii.

image

Ecografia cardiacă permite examinarea anatomiei inimii şi a funcţionării ei. Adesea, este indicată în completarea altor investigaţii precum electrocardiograma și angiografia coronariană.

Printre altele, arată structura şi dimensiunile inimii, bolile de ritm cardiac, afecţiuni valvulare (defecte de deschidere sau de închidere a valvelor), prezenţa unui cheag de sânge şi gradul de pompare a inimii. În cardiopatia ischemică se vizualizează zone de contracţie redusă în repaus (când pacientul stă) sau după efort. Permite, de asemenea, studierea malformaţiilor cardiace şi evaluarea inimii după producerea unui infarct.

Vezi şi: Această plantă îţi face bine dacă ai hipertensiune sau probleme cu bila!

Ce se poate depista prin ecografie cardiacă

Această ecografie este recomandată în majoritatea afecțiunilor cardiace (angina pectorală, hipertensiune arterială, insuficiență coronariană și insuficiență cardiacă) pentru a evalua severitatea sau pentru a afla dacă anumite simptome (durere, dificultăți de respirație) sunt atribuibile unei patologii a inimii.

Ce spune medicul

Dr. Valentin Leica, medic specialist cardiologie și medicină internă, ne spune mai multe despre indicaţiile ecografiei cardiace. 

Pacienții peste 45 de ani sau cei care au anumite acuze tipic cardiologice ar trebui să fie în evidența unui cardiolog pentru consulturi anuale sau la 6 luni, în funcție de patologie. Pe lângă analizele uzuale și specifice pe care le cere fiecare caz în parte, cel mai probabil există indicație de Holter pentru înregistrarea activității electrice a inimii pe o perioadă de 24 - 48 de ore sau EKG când apare suspiciunea de hipertensiune arterială (HTA) sau de dereglări de ritm cardiac, acestea din urmă fiind resimțite de către pacient drept palpitații, sincopă sau vertij. Orice pacient la cardiologie e bine să facă o ecografie cardiovasculară pentru evaluarea dimensiunilor inimii, a valvelor cardiace și a altor structuri, a forței de contracție a inimii. La ecografia transesofagiană apelez pentru informații suplimentare despre structura și funcția inimii. Ecografia transesofagiană, care vizualizează inima dinspre torace (anterior) spre posterior și depistează surse cardiace de embolie (trombi, plăci aterosclerotice, tumori), evaluează protezele valvulare sau afectarea valvelor cardiace, boli congenitale sau ale aortei, examinează structuri cardiace care altfel nu pot fi captate ecografic; se aplică la pacienții cu obezitate, emfizem pulmonar sau torace deformat.

De asemenea, testul de efort sau ecografia de stres pot aduce informații suplimentare, împreună cu unele analize de sânge specifice inimii – troponina, o proteină cu origine exclusiv cardiacă, creatinkinaza-MB (CK-MB), o enzimă ale cărei valori crescute se asociază cu infarctul miocardic, și proBNP, un marker pentru inflamații atriale sau ventriculare apărute ca urmare a creșterii presiunii intracardiace.