Se poate vedea la un EKG dacă ai sau ai avut un infarct?

Test simplu, sigur şi nedureros, electrocardiograma (EKG sau ECG) măsoară impulsurile electrice ale inimii, depistând rapid diverse problemele cardiace.

image

Electrocardiograma este o investigaţie medicală importantă pentru evaluarea stării inimii, fiind necesară pentru diagnosticarea unor diverse tulburări sau patologii cardiace.

Inima se contractă ritmic, într-o ordine dictată de impulsurile electrice generate de anumite celule din inimă. Prin electrocardiogramă se studiază activitatea electrică a inimii.  

Medicii recomandă electrocardiograma ca parte a unui control de rutină pentru evaluarea sănătăţii inimii, precum şi persoanelor cu factori de risc cardiovascular (hipertensiune, nivel crescut al colesterolului, diabet, angină pectorală) şi în cazul existenţei unor tulburări de ritm sa a apariţiei unor simptome precum: dureri în piept, palpitaţii, leşin, ameţeli.

Totodată, se mai recomandă efectuarea unui EKG pentru monitorizarea unor boli precum insuficienţa cardiacă, aritmiile sau în perioada de recuperare după un infarct. Se mai poate indica acest test după începerea unor tratamente care pot avea efecte secundare asupra inimii, după montarea unui pacemaker sau înaintea unei intervenţii chirurgicale.

Rezultatele unui EKG pot fi modificate de un consum excesiv de cafea, de mâncat, de fumat şi de anumite medicamente.

Cum se face

Nu este nevoie de o pregătire specială prealabilă. Pentru că, în timpul examinării, se pun electrozi pe piept, este indicat ca înainte de efectuarea EKG-ului să nu se aplice cremă pe această zonă. De asemenea, bărbaţii foarte păroşi îşi pot rade părul în zona toracică, pentru ca electrozii să se ataşeze mai bine. De asemenea, se recomandă să se evite fumatul înainte de realizarea unui ECG.  

În timpul examinării, persoanei i se plasează electrozi pe piele, mai exact la nivel toracic şi la încheieturile mâinilor şi ale picioarelor, după care se începe înregistrarea propriu-zisă. Pentru ca rezultatul să nu fie afectat, persoana examinată nu trebuie să vorbească sau să tuşească. Testul durează, în medie, 10 minute.

Depistează un infarct acut sau mai vechi

Pe înregistrarea EKG, care se prezintă sub forma unor linii, cu coline şi pante, medicul va vedea dacă inima bate normal sau chiar semnele unui infarct acut sau mai vechi (o parte din muşchiul inimii a murit sau nu are suficient sânge pentru a funcţiona corect).

"La ECG-ul de repaus poate fi uşor depistat un infarct miocardic trecut sau în desfăşurare. În acest sens, ECG-ul permite stabilirea diagnosticului de ischemie acută sau cronică, având capacitatea de a localiza afecţiunea la nivelul muşchiului cardiac", explică medicul specialist cardiolog Ioana Ciucă pe Facebook

O electrocardiogramă poate înregistra prezenţa unor tulburări precum tahicardia şi extrasistolele, afecţiuni ischemice ca angina pectorală, semne ale unui flux sangvin insuficient (boala coronariană), aritmii, dezechilibre electrolitice care produc modificări ale activităţii electrice a inimii (potasiu, calciu, megneziu), prezenţa pericarditei (inflamaţia sacului care înconjoară inima), mărirea de volum a inimii (hipertrofie).

Vezi şi: Cum se face corect resuscitarea cardiopulmonară. Manevra poate salva viaţa în caz de infarct

De câte tipuri este

EKG de repaus: se realizează cu persoana culcată pe spate. Testul arată cum circulă curenţii electrici prin muşchi, oferind informaţii despre ritmicitatea şi frecvenţa bătăilor inimii, precum şi despre contracţiile cardiace.   

EKG de efort: înregistrarea activităţii inimii se face în timp ce persoana examinată se mişcă pe o bandă de alergare sau pe o bicicletă specială. Testul arată posibile semne ale ischemiei cardiace.

EKG Holter: activitatea electrică a inimii se poate face şi cu ajutorul unui dispozitiv portabil conectat la inimă, pe care persoana îl va avea asupra sa 24 de ore. Astfel, inima este monitorizată inclusiv noaptea.

Redacţia ClickSănătate