Tacticile folosite de oameni să nu înşele! Medicii explică ce e în mintea noastră când o facem

1 2 jpg jpeg

1. Îmbunătăţirea relaţiei

75% dintre participanţii studiului, care aveau vârsta cuprinsă între 19 şi 63 de ani, au selectat "îmbunătăţirea relaţiilor" drept tactica lor primară.

Acest lucru include lucruri cum ar fi să-şi ducă partenerul la o întâlnire, să facă un efort şi să se comporte mai frumos în jurul lor sau să facă mai mult sex cu ei.

2. Evitarea intenţionată

Cel de-al doilea cel mai popular a fost "evitarea intenţionată", care presupunea menţinerea distanţei de tentaţie.

Pe lângă evitarea fizică a ispitei, oamenii au evitat şi conversaţiile cu acea persoană.

3. “Derogarea ispitei"

A treia şi ultima tactică utilizată de oameni a fost "o derogare de la ispită", care implică sentimente de vinovăţie şi gândirea negativă cu privire la ispită.

Participanţii au raportat mai puţin flirtul atunci când au aplicat strategia finală de "derogare de la tentaţie".

Psihologul Alex Fradera, care nu a fost implicat în cercetare, a spus că rezultatele arată că o dată ce pentru un individ s-au strecurat mici dorinţe de înşelat, puţini sunt cei care rezistă.

Dacă ai trecut printr-o decepţie pe plan amoros, cu siguranţă ai avut în minte anumite idei la care te-ai gândit constant. Poate te-ai întrebat de ce ai fost înşelată, ce nu a funcţionat sau unde ai greşit. Oricare ar fi răspunsurile, e bine să îţi dai seama din vreme că unele gânduri nu sunt decât mituri despre care toată lumea vorbeşte, dar în care nu ar trebui să crezi. Află care sunt acestea AICI.