Cauze nebănuite ale schimbărilor bruşte de dispoziţie

1 2 jpg jpeg

Trecerea de la o stare de spirit la alta fără vreo explicaţie anume poate să-ţi dea de gândit că trebuie să-ţi modifici stilul de viaţă. Uneori, schimbările de dispoziţie reprezintă un bun indicator al unor afecţiuni.

Mănânci dulciuri prea des

Ceea ce mănânci are un impact extraordinar asupra stării tale de spirit. Dulciurile şi alimentele grase îţi satisfac pe moment pofta, dar pe termen lung te fac morocănos şi cresc apetitul. Dacă acest scenario se repetă prea des, e vremea să schimbi dieta. Renunţă la alimente procesate, la tot ceea ce conţin zahăr în exces.

Bei prea multe cafele pe zi

Şi excesul de cafeină poate să provoace nervozitate. Dacă eşti obişnuit să bei o singură cafea pe zi, dar oboseala te impinge la 3-4 este foarte posibil să ajungi să fii mai nervos. Palpitaţiile şi tremurul mâinilor se pot asocia stării de nervozitate apărute din senin.

Nu dormi sau nu mănânci îndeajuns de mult

Obiceiul de a sari peste mese te poate face să ai o fire schimbătoare. Când îţi este foame, nivelul glicemiei scade, ceea ce induce o stare de iritabilitate.

Privarea de somn te poate afecta în nenumărate moduri, dar în primul rând va înrăutăţi relaţia cu cei din jur, pentru că te face să fii mai retras sau să devii nervos pe nepusă masă.

Eşti stresat

Expunerea la stres pe o perioadă îndelungată afectează foarte mult starea de spirit. Poţi suferi o cădere nervoasă şi dacă ai de-a face cu prea multe situaţii stresante sau cu prea multe provocări într-un timp prea scurt. Când se suprapun problemele personale cu unele de la locul de muncă nu e de mirare că te enervezi atât de des.

Suferi de sindrom premenstrual

În cazul femeilor, schimbările de dispoziţie sunt un simptom apărut la circa 85% dintre femei. Apare cu aproximativ două săptămâni înaintea menstruaţiei. Alături de alte neplăceri, ca balonarea, sensibilitatea sânilor, oboseala, acnea, durerile de cap, alcătuiesc tabloul obişnuit al sindromului premenstrual.

Ai atins vârsta menopauzei

Iritabilitatea poate apărea la pubertate, în sarcină dar şi la perimenopauză (perioada de dinaintea instalării menopauzei) sau la menopauză. Ca urmare a scăderii nivelului de estrogen apar nervozitatea sau schimbăile de stare de spirit, anxietatea sau chiar depresia.

Afecţiuni care pot fi anunţate sau care au ca simptom schimbările de dispoziţie

- Depresia (inclusive depresia postnatală)

- Demenţa

- Alzheimer

- Tumori la nivelul creierului

- Atac cerebral