Elimină stresul prin meditaţie

1 2 jpg jpeg

Nu te teme să-ţi laşi gândurile "libere"

Instalează-te confortabil în fotoliu sau în pat şi închide ochii. Apoi respiră profund şi observă ce se întâmplă la nivelul gândurilor. Încearcă să te gândeşti că eşti într-un film. Este foarte important ca în acest timp să laşi orice gând să-ţi treacă prin cap, să nu-l analizezi, dacă este bun sau rău.

Relaxează-te respirând

Îndreaptă-ţi toată atenţia asupra respiraţiei. Încearcă să simţi cum aerul intră şi iese din plămâni. Nu-ţi imagina nimic, doar inspiră şi expiră lung. Nu te gândi la absolut nimic şi încearcă, dacă în aceste momente te copleşesc anumite gânduri, să nu te laşi înfluenţat de ele. Pur şi simplu goleşte-ţi mintea.

Ce-ar fi să comunici cu corpul tău?

În timp ce respiri profund, focalizează-ţi atenţia asupra picioarelor. Încearcă să simţi, în momentul în care expiri, senzaţiile, furnicăturile care „te trec” . Fă asta câteva secunde apoi focalizează-ţi atenţia asupra mâinilor. Este foarte important să simţi energia din corpul tău, să simţi că este viu.

Foloseşte-te de imaginaţie

Îţi poţi imagina numai lucruri frumoase: cum că te afli la braţ cu actorul sau actriţa preferată, cum că ai câştigat la Loto sau că eşti la serviciu şi ai o zi excelentă. Astfel, îţi vei induce o stare de bine, care te va relaxa psihic.

Relaxează-ţi muşchii

Este un exerciţiu foarte simplu, pe care-l poţi practica şi la birou. Timp de zece minute, închizi ochii şi începi să-ţi încordezi muşhii, mai ales cei de la mâini şi de la picioare. În tot acest răstimp, este foarte important să respiri adânc.