Acestea sunt simptomele că eşti extrem de stresat!
Deşi nu i se acordă atenţia cuvenită stresului şi efectelor sale nocive mai ales asupra fizicului, există anumite simptome de care ar trebui să ţii cont şi la semnalarea lor să iei măsuri de precauţie.
Cu cât eşti mai agitat şi nu ai un program alimentar sănătos, sari peste orele de odihnă nefăcând nici mişcare cu atât mai mare este riscul să te confrunţi cu simptomele de mai jos:
Durerile în piept
Corpul uman este plin de neurotransmiţători care atunci când te confrunţi cu o situaţie stresantă sau primeşti o veste proastă, transmit semnale către sistemul nervos şi astfel apare senzaţia de durere în piept manifestată sub forma unei apăsări.
În plus dacă te simţi slăbit sau anemic, acesta este semnalul cel mai bun că hormonul cunoscut sub numele de cortizol care este eliberat în sânge de către creier se face treptat cu pauze ca în momentele când faci un efort intens şi astfel te vei simţi mai epuizat decât de obicei.
Află cum poţi preveni depresia AICI
Crampe abdominale dese
Des întâlnite în perioada ciclului menstrual, înafara acestei perioade neplăcutele crampe pot fi un simptom clar că ai de a face cu o situaţie stresantă ce ţi-a dat metabolismul peste cap.
Stresul va determina o producţie mult mai mare de hormoni în organism şi mai ales la nivelul aparatului digestiv, şi în felul acesta vor apărea crampele ca răspuns al organismului tău că ceva nu funcţionează corespunzător.
Nu sări niciodată peste mese şi încearcă să mănânci cât mai sănătos posibil pentru a-i furniza toţi nutrimenţii benefici corpului tău.
Probleme la nivelul pielii
Pielea, cel mai mare organ din corpul uman este adesea afectată de stres, putând dezvolta astfel o afecţiune autoimună mult mai uşor sunt de părere specialiştii.
Unul dintre cele mai bune exemple este psoriazisul, ce apare atunci când sistemul imunitar începe să transmită semnale eronate celulelor iar acestea încep şi se dezvoltă cu o rapiditate sporită.
De asemenea pot apărea probleme cu acneea, pielea uscată, crăpată sau diverse alergii care nu trec aşa uşor.
Şi părul tău poate avea de suferit, astfel că te poţi confrunta cu stoparea procesului de creştere a părului sau chiar cu calviţie.
Poţi să apelezi la şampoane nutritive, suplimente alimentare, dietă echilibrată şi nu uita de orele de somn care sunt atât de importante pentru regenerarea la nivel celular mai ales.
În cazul în care vezi că aceste simptome nu se ameliorează în maxim 3 săptămâni apelează la un specialist psiholog pentru a putea scăpa de aceste simptome neplăcute şi ţine cont de faptul că sănătatea este cea mai de preţ calitate a ta şi trebuie să ai grijă de ea.