Martie. Campania #CuEA, conferinţe pentru publicul larg şi grupuri de suport pentru persoanele afectate de depresie şi aparţinători

1 banner cu ea 1536x585 jpg jpeg

La nivel mondial, 330 de milioane de oameni suferă de tulburarea depresivă, iar cifrele sunt în creştere an de an.Peste 2 milioane de oameni sunt afectaţi doar în România, iar depresia este principala cauză a decesului la tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani.

Termenul de depresie a început să fie frecvent utilizat în limbajul familiar, însă puţini cunosc simptomele şi semnificaţiile tulburărilor depresive, din punct de vedere clinic. Aceasta nu afectează doar persoana în cauză, ci şi viaţa persoanelor din jur, mediul profesional şi întreaga societate din cauza dificultăţilor de relaţionare, de finalizare a sarcinilor, responsabilităţilor, a programului zilnic, dar şi prin trauma colectivă care apare ca urmare suicidului.

Campania #CuEa prespune acţiuni cu acces gratuit,  începe în luna martie 2020 şi este susţinută de ON Institute, o asociaţie non-profit, a cărei misiune este de a aduce psihoterapia mai aproape de oameni.

Calendarul Campaniei #CuEa este următorul:

28 Martie 2020, Nod Makerspace Conferinţa “Viaţa #CuEa - Să cunoaştem depresia”.  Speaker invitat : Yolanda Creţescu - psiholog clinician, psihoterapeut,  fondator al proiectului depreHub şi preşedintele Asociaţiei Happy Minds. Conferinţa va fi urmată de atelierele “Depresia în viaţa personală” şi “Depresia şi mediul profesional”

25 Aprilie 2020, Nod Makerspace Conferinţa “Viaţa #CuEa - Depresia în diferite etape ale vieţii”. Speaker invitat : Irina Ţepuru - psihoterapeut,   preşedintele Asociaţiei Române de Psihoterapie prin Dans şi Mişcare,  membru în Institutul pentru Studiul şi Tratamentul Traumei. Urmează atelierele “Simptomele depresiei la copii - resurse pentru părinţi” şi “Simptomele depresiei la adolescenţi - resurse pentru părinţi”.

23 Mai 2020, Nod Makerspace, Conferinţa “Viaţa #CuEa - Eu ca şi resursă”, urmata de atelierele partea I: “Cum se simte depresia?”, partea a II-a: “Descoperirea potenţialului de a fi o resursă pentru  pentru cei apropiaţi”

Mai - Octombrie 2020 - TBA, Grupuri de suport  “Viaţa #CuEa dincolo de margine”, destinat  problematicii suicidului şi “Întoarce-te către mine”,  destinat persoanelor care au pe cineva apropiat  afectat de depresie.

Pe parcursul întregului an, pe site-ul On Institute www.oninstitute.ro va exista o platformă separată în care se vor pune bazele unei comunităţi pentru cei care: caută resurse şi informaţii legate de subiectul depresiei, caută persoane cu care să împărtăşească prin ceea ce trec, au nevoie de răspunsuri la întrebările care îi macină, nu ştiu cum să abordeze o persoană aflată în depresie sau cu risc suicidar.

Informaţiile prezentate în cadrul conferinţelor vor fi puse ulterior la dispoziţie integral pe site prin articole sau prezentări.

Inscrierile pentru toate aceste evenimente gratuite se fac prin intermediul site-ului

.