VIDEO: Gesturile care trădează un mincinos
Ca să îţi dai seama că o persoană te minte, nu ai nevoie de un detector de minciuni. Psihologii spun că există numeroase indicii de ajutor pentru a ne da seama dacă avem sau nu de-a face cu un mincinos. Totuşi, este bine să nu cădem în extrema cealaltă şi să interpretăm un tic, de pildă, ca fiind semn al unui neadevăr spus de cei de lângă noi. Atenţie la limbajul corpului! Braţele şi picioarele unei persoane care minte au tendinţa de a se mişca mai puţin sau de a deveni rigide. Din cauza nervozităţii, mincinosul îşi atinge involuntar faţa, urechile sau ceafa cu degetele, tuşeşte în pumn sau ridică braţele deasupra capului.
De îndată ce-i pui o întrebare, întoarce capul sau corpul, ori priveşte în depărtare. În mod inconştient, poate plasa un obiect între voi doi.
- Îşi atinge nasul în mod repetat.
- Ridică din umeri în timp ce face o declaraţie fermă, de genul „Ştii bine că nu te-aş minţi niciodată!“
- Îşi ascunde mâinile la spate.
- Are degete „nervoase“ – pipăie neobosit diverse obiecte, cum ar fi telefonul mobil.
Un mincinos va repeta vorbele tale, cuvânt cu cuvânt, atunci când răspunde la întrebarea pe care tocmai i-ai pus-o şi va evita declaraţiile directe. Spre exemplu, la un: „M-ai înşelat până acum?“ va răspunde „Te iubesc“. Uneori, recurge la umor sau la sarcasm pentru a evita subiectul.
De asemenea, va începe frazele cu expresii de genul „Ştiu că nu o să mă crezi, dar...“. Ai să mai observi că mincinoşii au tendinţa să folosească mai puţin pronumele la persoana I singular (eu, mie, al meu), comparativ cu cei care nu obişnuiesc să mintă. Aceasta este o modalitate de a lua o distanţă psihologică între eul lor interior şi minciunile pe care le debitează. De aceea, un mincinos ar putea spune „S-au luat toate măsurile” în loc de „Am luat toate măsurile“.
- ... vorbeşte mai rapid sau mai lent ca de obicei.
- ... îşi schimbă intonaţia. Tonul vocii poate deveni mai ridicat sau, dimpotrivă, poate căpăta accente grave.
Expresiile feţei pot dezvălui, într-o fracţiune de secundă, adevăratele emoţii ale unei persoane. Mişcările ochilor – clipirea repetată şi rapidă, evitarea contactului vizual direct – pot fi indicii că o persoană îţi ascunde adevărul. Există însă situaţii când, dimpotrivă, mincinosul te priveşte insistent în ochi, pentru a părea mai sincer. Totuşi, s-a observat că, la cei ce spun adevărul, ochii se mişcă mai mult spre dreapta, iar la cei care inventează minciuni, mişcarea e mai degrabă spre stânga.
- Mincinosul transpiră abundent.
- Pupilele i se micşorează.
- Are gura uscată, de aceea, fie se grăbeşte să îşi înghită saliva, fie îşi va astâmpăra setea des.
Cauzele pentru care unii oameni ridică minciuna la rang de artă sunt multiple. Ele pot să-şi aibe originea în copilărie, micile neadevăruri având iniţial rolul de a-i feri e micuţi de rele sau de a le aduce satisfacţii rapide. În anii adolescenţei, minciuna poate deveni o armă redutabilă, atunci când scoate în evidenţă un individ, îl fereşte de discuţii interminabile acasă sau îl face să simtă că deţine controlul.
Adultul de mai târziu se obişnuieşte să folosească minciuna pe post de scut, ori de câte ori ceva nu merge sau când are sentimente de ascuns. Uneori, minciunile atent alese pot să fie mai eficiente decât adevărul. Atenţie, însă: linia invizibilă dintre o intenţie bună şi un rezultat dezastruos este foarte, foarte fină.
Pe scurt, minciuna poate fi o armă de apărare eficientă, o modalitate de manipulare a realităţii şi de control al puterii, o unealtă ce poate creşte stima de sine sau o cale pentru a obţine plăcere şi satisfacţie.
