Exerciţii tibetane care îţi prelungesc viaţa

1 2 jpg jpeg

„Dăruieşte-i persoanei pe care o iubeşti: aripi pentru a zbura, rădăcini pentru a se întoarce şi motive pentru a rămâne.”, aşa sună unul dintre celebrele citate ale liderului spiritual al tibetanilor, Dalai Lama.

Exerciţiile la care apelează tibetanii sunt simple cu influenţe din yoga, însă de mare efect. Acestea se bazează pe rotiri simple de trunchi care supun corpul unei forţe centrifuge, aşezând energiile care circulă de-a lungul coloanei vertebrale şi ajută la funcţionarea chakrelor în parametri optimi.

Reguli generale ale exerciţiilor tibetane

Începe întotdeauna cu rotirea uşoară a corpului, în sensul acelor de ceas. Este indicat ca, pe toată perioada efectuării exerciţiilor, respiraţia să se facă pe nas.

Orice exerciţiu se efectuează de 21 de ori, iar, pentru efecte maxime, este bine să le faci zilnic, cu maximum o zi de pauză pe săptămână.

Nu folosi încălţăminte pe durata lor şi începe treptat cu un număr mic de repetări.

Primul exerciţiu este pentru energie

Rotirea corpului de la stânga la dreapta ajută la curăţare energiei corpului. Pentru efectuarea ei este necesar să stai în picioare cu braţele ridicate lateral, paralele cu solul şi să te roteşti de 21 de ori lent, de la stânga la dreapta.

În cazul în care simţi că ameţeşti, pune-ţi palmele ca şi cum te-ai pregăti să zici o rugăciune şi priveşte fix într-un punct câteva minute pentru a te linişti.

Al doilea exerciţiu este pentru gât

Acţionează în zona guvernată de pământ. Pentru a-l efectua, trebuie să te întinzi pe o saltea, să ridici în acelaşi timp capul şi picioarele de pe sol. În timpul ridicării picioarelor inspiră profund şi, când revii cu ele pe sol, expiră lent.

Exerciţiul numărul 3 este pentru piept

Pentru a-l executa, trebuie să te aşezi pe sol, cu corpul drept şi privirea inainte. Mâinile le ţii pe lângă corp, cu palmele sprijinite puţin oblic de coapse. Apoi, înclină capul înainte, apăsând cu bărbia în piept, urmând să înclini capul cât mai mult pe spate, arcuind la maximum coloana vertebrală.

Al patrulea exerciţiu este pentru abdomen

Te aşezi pe sol cu picioarele întinse înainte şi palmele presate pe sol. Ridică-ţi corpul, cu genunchii îndoiţi şi cu braţele întinse, apoi revino la poziţia iniţială.

Ultimul exerciţiu generează căldură corporală

Corespunde zonei bazale, reprezentată de elementul foc. Trebuie să te aşezi pe burtă şi să îţi ridici corpul. sprijinindu-te pe palme. Vârfurile picioarele formând astfel un V. Apoi, revii la poziţia iniţială prin intermediul posturii de cobră din yoga.

Trebuie menţionat că acest exerciţiu favorizează creşterea tensiuni arteriale.

Mai jos poţi observa cum se practică aceste exerciţii.