De ce mint bărbaţii
Minte ca să pară puternic
„Eu? Am fost cel mai bun la matematică. Am luat numai premiul I la Olimpiadă!“ Este o minciună care creşte ego-ul, căci succesul este foarte important pentru un bărbat şi vrea ca partenera lui să se simtă în siguranţă lângă el.
Bărbaţii deformează adevărul mai ales când se află la începutul unei relaţii, ca să se dea cocoşi şi pe măsură ce sunt siguri că au cucerit-o, renunţă la aceste minciunele. Dacă omul iubit continuă cu astfel de laude neadevărate, poate fi nesănătos pentru relaţie. Minte din comoditate Pentu unii bărbaţi este mai uşor să le spună soţiilor că lucrează peste program decât că merg la o bere cu băieţii, astfel încât să se protejeze în faţa remarcelor de genul să nu stea prea mult sau să aibă grijă ce face pe acolo. Aşa e ferit de o eventuală cicăleală. Nu sunt minciuni grave, care să dăuneze relaţiei. Minte fiindcă se teme Un bărbat poate să-şi mintă iubita şi ca să nu o rănească. Poate fi, de exemplu, o minciună legată de relaţiile sexuale. Se întâmplă la începutul unei relaţii, când este foarte îndrăgostit şi se teme să nu o piardă pe cea pe care o vede drept jumătatea lui. Astfel, poate trece cu uşurinţă peste micile incompatibilităţi din dormitor. Cu timpul însă, aceste neadevăruri se pot întoarce împotriva relaţiei. Vor să te protejeze Minciunile de tipul „ rochia nu este prea strâmtă, îţi vine perfect!“, când de fapt nu este deloc aşa, sunt nevinovate la prima vedere. Arată că îi pasă de tine şi nu vrea să te rănească în vreun fel, spunându-ţi că nu mai eşti la fel de suplă ca la început. Însă, cu timpul, pot deveni nocive pentru relaţie. Tot auzind la nesfârşit numai complimente, deşi constaţi şi singură că te-ai îngrăşat, o să începi să ai îndolieli asupra lui.