Află cum poate cearta să facă bine relaţiei de cuplu!
Te face să îţi dai seama de cât de valoroasă este relaţia ta
Momentele în care nu curge lapte şi miere într-un cuplu te fac să îţi dai seama de cât de valoros este cel de lângă tine, fiindcă ai tendinţa să te gândeşti la toate lucrurile bune care s-au petrecut între voi. De aceea, de multe ori, aceste momente tensionate te vor face să îl apreciezi şi mai mult pe cel de lângă tine şi să nu îţi doreşti să mai existe momente de tenisune între voi.
De asemenea, cearta poate fi de ajutor în consolidarea unei relaţii, pentru că vei elimina toate energiile negative.
Ai grijă ca atunci când aveţi discuţii în contradictoriu să nu te apuci să îi dai partenerului lecţii de viaţă sau să îi vorbeşti pe un ton superior. Nici ţipetele nu au ce căuta într-o astfel de dispută. Este important să aveţi o discuţie în care să păstraţi respectul unul faţă de celălalt.
Te eliberezi de frustrări
În momentele în care se ceartă, cei doi îndrăgostiţi îşi eliberează tensiunile şi frustrările, lucru care nu poate face decât bine unei relaţii. Orice frustrare şi supărare nespusă va izbucni la un moment dat, de aceea, atunci când sunt spuse în urma unei mici dispute, scade nivelul de stres al organismului.
În momentul în care te cerţi cu partenerul îi vei spune tot ceea ce ai pe suflet, ceea ce înseamnă că nu vei acumula resentimente faţă de partenerul de viaţă, lucru care este foarte important pentru o relaţie sănătoasă.
O ceartă este constructivă dacă discutaţi asupra unui singur subiect şi nu începeţi să vă aruncaţi unul altuia tot felul de frustrări acumulate de-a lungul unei perioade îndelungate.