Semne că te-a prins depresia de vară

1 2 jpg jpeg

Eşti neliniştit şi mereu posac

Te aştepţi ca vara să fie o perioadă mai relaxantă şi te pomeneşti că totul se desfăşoară într-un ritm alert. Ai mai multe evenimente în familie, trebuie să găseşti activităţi cu care să-i ţii ocupaţi pe copiii aflaţi în vacanţă, gătitul devine insuportabil din cauza căldurii.

Toate acestea pot duce la apariţia anxietăţii, la nervozitate, irascibilitate. De aceea, e important să-ţi păstrezi puţin timp pentru tine, fie că doar stai cu ochii închişi, în linişte, fie că faci ceva ce-ţi place. Vizionează o comedie sau întâlneşte-te cu prieteni care te binedispun.

Nu poţi dormi bine

Zilele lungi şi călduroase de vară te stimulează să te trezeşti mai devreme şi să mergi la culcare târziu în noapte.

De aici şi privarea de somn de calitate, ceea ce provoacă o reacţie în lanţ: face organismul să elibereze o cantitate mai mare de hormon al stresului, numit cortizol, şi, în acest fel, se poate ajunge la depresie.

Te simţi depăşit la serviciu

Vara e perioada concediilor în care te găseşti în situaţia de a suplini lipsa colegilor. Orele sumplimentare de muncă te pot stresa mai mult decât te aştepţi, mai ales dacă îţi pui standarde prea ridicate din dorinţa ca nimeni să nu-ţi reproşeze nimic, din contră.

E important să-ţi rezervi şi tu timp pentru concediu. Ideal ar fi să-l împarţi în două perioade. Rişti să cazi în deprimare după epuizarea unei vacanţe de durată, cu atât mai mult dacă ai fixat-o la începutul verii.

Preferi să petreci mai mult timp între patru pereţi

Poate nu eşti genul de om care iubeşte natura, însă nu este sănătos să eviţi să ieşi din casă, mai ales în timpul verii.

Dacă eviţi să-ţi petreci timpul liber înafara casei, dacă dimineaţa ţi-e greu să te mobilizezi şi ai rămâne cu dragă inimă în pat în loc să mergi la serviciu e posibil să suferi de depresie de vară.

Ce poţi să faci?

- Cere ajutorul rudelor sau prietenilor şi ieşi cu ei seara la o plimbare scurtă sau mergi cu ei în weekend într-o escapadă la munte.

- Planifică-ţi vacanţa din timp şi pune bani deoparte, ca banii să nu fie o problemă care să te neliniştească sau chiar să te lase fără concediu.

- Dormi mai mult decât de obicei, pentru că te poate solicita mai mult căldura.