Farmacia verde în bolile bărbaţilor

1 2 jpg jpeg

Farmacia verde este de ajutor în tratarea afecţiunilor specific masculine, frecvente mai ales după vârsta de 50 de ani.

Astfel, substanţele active din plante au efecte benefice în caz de adenom de prostată şi disfuncţii sexuale. Pentru a te asigura că plantele nu interacţionează cu alte tratamente sau boli, discută cu medicul înainte de a începe o astfel de cură. Ţelină, pentru impotenţă

Există diverse cauze care pot duce la impotenţă, cum ar fi problemele psihologice, bolile endocrine, hipertensiunea şi obezitatea. De aceea, este bine să faci o vizită medicului, pentru a afla cum stai cu tensiunea arterială sau cu grăsimile din sânge. O plantă care creşte potenţa este cea denumită în popor „sculătoare”.

Pisează zece tuberculi şi amestecă praful obţinut cu 100 ml de alcool. Ţine-l la macerat timp de 24 de ore, apoi strecoară lichidul şi consumă-l pe parcursul unei zile. Cura trebuie să dureze aproximativ o săptămână.

Alte tonice întăritoare se pot obţine din rădăcină de ţelină, de brânca-ursului şi din frunze de rozmarin. Câte 30 g din fiecare plantă se toacă mărunt şi se amestecă cu un litru de vin roşu. După 24 de ore, vinul se strecoară şi din el se consumă zilnic câte un pahar.

Atenţie însă! Consumul de alcool este contraindicat în cazul în care suferi de boli ale prostatei! Un preparat nealcoolic poate fi obţinut prin infuzarea de seminţe de ţelină, rădăcină de genţiană şi din frunze de rozmarin, de mentă şi de cimbru, în părţi egale. O lingură de amestec se fierbe 2-3 minute într-o cană de apă, apoi se lasă la infuzat timp de zece minute.

Coada-calului, pentru prostată

Dacă urinezi des şi mai ales noaptea, cu jet întrerupt şi ai senzaţii de usturime şi de golire incompletă a vezicii, este foarte probabil că suferi de adenom de prostată.

Infuzia de coada-calului îţi poate fi de ajutor, luată cu acordul medicului şi în completarea indicaţiilor acestuia. Prepară o infuzie din două-trei linguri de frunze de plantă uscată la un litru de apă şi consumă tot ceaiul într-o zi.

De asemenea, poţi consuma zilnic, înainte de culcare, o cană din decoct de ghimpe, obţinut din 10 g de plantă uscată fiartă timp de zece minute în 200 ml de apă. Acesta este util şi în caz de inflamaţii ale prostatei (prostatită), care se manifestă şi cu durere în zona mijlocului, a abdomenului sau a zonei intime.

Ejaculare precoce? Te ajută păducelul

Dacă suferi de ejaculare precoce, poţi încerca şi tinctura de păducel. O linguriţă de tinctură se diluează în 100 ml de apă şi se consumă zilnic, timp de o săptămână. Tinctura poate fi găsită la farmaciile naturiste.

Şi despre extractul de ovăz sălbatic se spune că întârzie ejacularea, prin efectul său asupra testosteronului, hormonul masculin. Îl găseşti sub formă de capsule, în combinaţie cu alte extracte din plante.

Infertilitate?

Năprasnicul s-a dovedit util în tratarea infertilităţii şi impotenţei de cauze hormonale şi psihice. Ceaiul de năprasnic se obţine prin infuzarea câtorva frunze de plantă la o cană de apă clocotită. Se beau trei căni pe zi, cu o jumătate de oră înainte de mesele principale, timp de o săptămână. Atenţie! Năprasnicul este contraindicat în caz de afecţiuni ale prostatei!

Cura cu polen

Pentru afecţiunile prostatei, sunt benefice şi curele cu polen. Trei linguriţe luate zilnic, câte una înainte de mesele principale, calmează simptomele adenomului de prostată, dar şi ale hiperplaziei benigne de prostată (mărirea prostatei cu consecinţe asupra urinării). De asemenea, se pot administra supozitoare cu miere, polen şi lăptişor de matcă.

Leac

Pentru problemele de ejaculare, se iau zilnic două capsule din extract de ovăz sălbatic.