Dr. Dan Mitrea: Există peste 150 de tipuri de dureri de cap

1 dr dan mitrea jpg jpeg

Unul dintre cele mai frecvente simtptome cu care ne confruntăm de-a lungul vieţii este, fără îndoială, durerea de cap. De ce apare, cum se tratează şi când este cazul să ne îngrijorăm în legătură cu această manifestare ne vorbeşte medicul specialist neurolog Dan Mitrea de la Clinica Neoroaxis din Bucureşti.

Care sunt principalele cauze ale durerii de cap?

Printre principalele cauze ale durerilor de cap sunt consumul de alcool, schimbarea rutinei de somn şi alimentaţie, depresia, stresul emoţional, excesul de medicamente, postura greşită şi schimbările climatice.

Care sunt motivele mai puţin cunoscute pentru care ne doare capul?

Durerea de cap este un simptom, prin urmare poate să fie semnalul unei afecţiuni minore, precum cefaleea de tensiune (stres cotidian), dar poate indica şi prezenţa unei tumori, a hipertensiunii, trombozei venoase, a unui anevrism rupt, traumatism sau chiar ruperea unui vas de sânge în creier, care poate să provoace accident vascular cerebral (AVC).

Cine este mai expus să sufere de dureri de cap?

Până la 75% dintre adulţii din toată lumea se confruntă cu o durere de cap în fiecare an, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Cât timp nu este secundară, durerea de cap poate fi provocată de factori precum anxietatea, un tipar disfuncţional de somn/alimentaţie, activitate fizică intensă, deshidratare. Nu există un un profil general pentru durerea de cap, depinde de starea de sănătate a fiecărei persoane în parte.

Putem vorbi de o proporţie mai mare a femeilor care suferă de dureri de cap, în urma modificărilor hormonale prin care trec pe parcursul vieţii (perioada de menstruaţie, sarcină, menopauză şi în unele cazuri, ca efect secundar la prescripţia de contraceptive).

Care sunt principalele tipuri de durere de cap?

Există peste 150 de tipuri de dureri de cap. Medicii specialişti împart durerea de cap în 2 grupe principale: primară (nu ascunde nicio leziune cerebrală) şi secundară (ascunde o leziune şi este practic un simptom pentru o afecţiune mai gravă). Cele mai comune tipuri de durere de cap sunt:

1. Migrena comună şi migrena cu aură.  Migrena este o suferinţă cronică. Se manifestă prin dureri moderat-severe de cap, care revin iar şi iar. În cazul migrenei cu aură, perturbările vizuale, senzoriale sau motorii preced cu aproximativ 20 de minute atacul migrenos.

2. Cefaleea de tensiune presupune o senzaţie de durere bilaterală, apăsătoare, care se manifestă precum o presiune sau o bandă ce pare că strânge capul, de intensitate variabilă. Poate să apară în episoade scurte sau ca o durere continuuă (formă cronică).

3. Cefaleea Cluster este una dintre cele mai dureroase tipuri de dureri de cap. Se manifestă în modele ciclice sau clustere. Cefaleea se manifestă ca o durere intensă în jurul unui ochi şi pe o parte din cap.

Care este diferenţa dintre migrenă şi o simplă durere de cap?

Migrena este un diagnostic, iar durerea de cap este un simptom. Un pacient, când vine la un consult, se plânge de o durere de cap. Pe baza interviului clinic pe care medicul îl conduce, acesta îşi dă seama dacă e vorba de o migrenă sau simptomul are o altă etiologie. De asemenea, poate stabili cu ce tip de migrenă se confruntă, dacă este una clasică sau de tip cluster. Durerea de cap pe care pacienţii o resimt în cazul unei migrene se manifestă pe o singură parte a capului, pulsează şi poate să dureze de la câteva zeci de minute la câteva zile.

Ce recomandări aveţi pentru pacienţii cu dureri de cap?  

Pacienţii care suferă de dureri de cap, mai ales dacă acestea sunt noi, sau sunt resimţite diferit, sunt încurajaţi să vină la un control medical de specialitate. În multe cazuri, la un consult pe durere de cap, se poate întâlni un substrat care putea fi tratat non-invaziv, dar care, în acelaşi timp, lăsat netratat, poate să devină periculos pentru starea de sănătate a pacientului sau chiar pentru viaţa lui.

Ce medicamente contra durerii de cap se pot administra?

Tratamentul trebuie să fie personalizat, adaptat fiecărui pacient în parte. Sunt 2 tipuri de tratamente principale – cel de fază acută, sau ce facem atunci când apare durerea, şi cel de prevenţie. În primul caz putem folosi un antiinflamator în combinaţie cu un antiemetic dacă durerea este însoţită de greaţă. Atunci când durerea şi greaţa nu trec astfel putem folosi alte substanţe active care se administrează intranazal sau cutanat. O altă opţiune este oxigenul în cantitate foarte mare.

Unele persoane au tendinţa de a lua în exces analgezice. Ce sfaturi trebuie urmate pentru a nu se crea un cerc vicios?

Medicamentele luate de la farmacie fără prescripţie, cât timp ştim că sunt potrivite pentru tipul nostru de afecţiune, pot funcţiona corespunzător. Însă, riscul major la o astfel de practică este abuzul. Se constată, din ce în ce mai frecvent, o afecţiune numită cefaleea de abuz medicamentos, care dă dependenţă pacientului la un anumit medicament şi care este foarte greu de tratat.

Procedura corectă este consultarea unui medic specialist care să indice cea mai bună formă de tratament, mai ales în cazul medicamentelor, pentru fiecare caz în parte.

Care sunt noutăţile în tratamentul migrenei?

Tratamentul migrenei diferă de la o persoană la alta. Un tratament poate să funcţioneze cu succes într-un caz şi să nu aibă efect în altul. La ora actuală se testează mai multe tipuri noi de medicamente pentru migrenă şi există deja în ţări precum SUA o serie de aparate, de dimensiuni mici, portabile, cu ajutorul cărora pacienţii îşi pot auto-administra stimulări electrice în nervii vagi, pentru a contracara durerea. Se numeşte terapie nVNS (n.r. non-invasive vagus nerve stimulation).

Care sunt alternativele la medicamente pentru a trata durerile de cap?

Cea mai bună metodă de a trata o durere de cap este odihna. Dacă durerea nu este cronică, se poate aplica o  compresă rece pe frunte. Se recomandă evitarea temperaturilor extreme şi menţinerea glicemiei la cote normale.

Când este durerea de cap o urgenţă medicală şi ce trebuie să facem în acest caz?

Durerea de cap este considerată o urgenţă în 3 cazuri:

 1. Durere de cap care apare brusc, este intensă sau asociată cu un semn neurologic clar (ex: deficit motor, slăbiciune musculară, o problemă de coordonare, o problemă de vedere, greaţă şi vărsături pe care pacientul nu le poate stopa).

2. Durere de cap atopică, care se instalează odată cu vărsături şi greaţă, în prima parte a zilei, induce o stare de somnolenţă şi confuzie şi afectează echilibrul şi coordonarea pacientului. 

3. Durere de cap care nu trece, indiferent de tratament.

Cum putem preveni durerile de cap?

În ceea ce priveşte prevenţia, fiecare durere de cap în parte necesită un tratament specific. Însă cel mai important aspect, indiferent de tratament, este că neurologul trebuie să aibă o discuţie cu pacientul despre posibilele efecte adverse, despre ce trebuie monitorizat cu fiecare medicament în parte şi despre efectele dezastruoase pe care le are automedicaţia. 

Cea mai bună formă de prevenţie este identificarea factorului declanşator şi eliminarea lui completă.

CV

Dr. Dan Mitrea

Medic specialist neurolog

Studii

2005 - 2011 Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ Bucureşti

2013 - 2016 Rezidenţiat în Neurologie la Spitalul Clinic Colentina Bucureşti

Certificare: Diplomă de medic specialist neurologie

2017: Managing partner/Director medical Clinica de Neurologie Neuroaxis

Arii de interes: neuro-oncologia.