Chipul poate fi considerat o hartă care conţine indicii importante referitoare la starea ta de sănătate. De cele mai multe ori, tendinţa este să le camuflezi în loc să identifici cauza pentru care au apărut. Învaţă să desifrezi mesajele ascunse din spatele imperfecţiunilor chipului!

Cearcănele

Umbrele gri de sub ochi pe care nicio femeie nu vrea să le aibă pot indica probleme ale ficatului. Desigur, în cazul în care nopţile nedormite nu sunt cele care au determinat apariţia lor. Dacă ai observat că imediat după ce ai consumat alimente grase ai stări de ameţeală sau dureri de cap, acest lucru este cauzat de funcţia ficatului, care colectează toate toxinele, ca apoi să le elimine. Dacă acesta nu funcţionează aşa cum ar trebui, pot apărea simptome precum congestia, în special dacă obişnuieşti să bei mult ceai sau cafea. Pentru a proteja ficatul, consumă mieji de seminţe de dovleac, turmeric, praz, ceapă verde, usturoi şi sfeclă roşie.

Sprâncenele subţiri

Dacă nu cu mult timp în urmă sprâncenele tale erau mai groase, dar de la o vreme au început să se rărească, există posibilitatea să te confrunţi cu probleme ale tiroidei. Este vital să menţii tiroida într-o formă bună, deoarece acesta controlează toate funcţiile organismului. Seleniul, conţinut de miejii cruzi de seminţe are efecte extraordinare asupra tiroidei.

Pungile de sub ochi

Acestea apar de obicei la persoanele cu un indice glicemic scăzut. Nutriţioniştii recomandă evitarea produselor de patiserie, pâinea albă, dulciurile şi băuturile acidulate. Consumă cereale integrale cu scorţişoară, proteine şi alimente cu grăsimi sănătoase, precum peştele sau nucile.

Acneea la maturitate

Dacă ai trecut demult de pubertate, dar ai început să ai probleme serioase cu tenul, în sensul în care ţi-au apărut mai multe coşuri, în zone diferite, e semn că organismul tău nu poate elimina toxinele acumulate. Cauza ar putea fi o alimentaţie care favorizează apariţia constipaţiei, astel toxinele rămânând mai mult în corp decât ar fi indicat. Coşurile apărute în zona bărbiei pot indica probleme ale sistemului reproductiv, fiind corelate cu dezechilibre hormonale.

Nasul roşu

Vârful nasului indică starea de sănătate a inimii. Un nas roşu sau umflat poate semnifica faptul că ai probleme cu presiunea arterială sau că nivelul colesterolului este mărit. De asemenea, dacă te simţi mereu obosită şi ai senzaţia că ţi se taie des respiraţia, acest lucru poate fi un semn al apariţiei atacului de cord. Coenzima Q 10, conţinută de carnea vită, sardine, macrou şi alune te ajută o inimă sănătoasă, aşa că include-le cât mai des în dieta ta.