Unul dintre cele mai vechi leacuri este usturoiul. În Egipt, era utilizat ca fortifiant, îi erau cunoscute proprietăţile de antiseptic, vermifug şi antidot contra turbării şi a muşcăturilor de viperă.

De altfel, usturoiul are o reputaţie excelentă atunci când vine vorba de tratarea şi ameliorarea bolilor de inimă precum atacul de cord sau hipertensiune.

Proprietăţile sale puternice antioxidante şi antifugice luptă împotriva radicalilor liberi care provoacă afecţiuni ale inimii, cancer sau chiar Alzheimer.

Potrivit unui studiu efectuat de cercetătorii din China, persoanele care mănâncă usturoi crud de cel puţin două ori pe săptămână au un risc cu 44% mai scăzut de a face cancer de gât.

De ce e bine să mâncăm usturoi pe stomacul gol

Puţine persoane cunosc, însă, beneficiile consumului de usturoi pe stomacul gol. Mai multe studii ştiinţifice au concluzionat că usturoiul previne mai multe afecţiuni comune, fiind un excelent antibiotic natural.

Astfel, consumat pe stomacul gol, înainte de micul dejun, usturoiul luptă cu bacteriile existente în stomac, acestea fiind mult mai vulnerabile în aceste condiţii.

Totodată, usturoiul este benefic pentru afecţiuni ale stomacului precum diareea, stimulează digestia şi dă poftă de mâncare.

Usturoiul în medicina alternativă

Usturoiul este unul dintre cele mai eficiente alimente pentru detoxificarea organsimului, susţin experţii din domeniu - el este atât de puternic încât poate distruge paraziţii şi viermii intestinali şi preveni boli precum tifosul, diabetul, depresia şi anumite tipuri de cancer.

Nu este recomandat consumul de usturoi crud persoanelor cu alergii. De aceea, este bine să se consulte un medic înainte.