Beneficiile conopidei. 7 calităţi mai puţin cunoscute

1 2 jpg jpeg

Pe lângă gustul foarte bun pe care îl dă tuturor mâncărurilor cu conopidă, aceasta este foarte sănătoasă şi are o mulţime de beneficii asupra organismului. Vă prezentăm în acest articol beneficiile conopidei. 7 calităţi mai puţin cunoscute, cum ar fi efectele sale anti inflamatorii, dar şi pentru consumul regulat în bolile de inimă.

Beneficiile conopidei - nutriţionale

Printre beneficiile conopidei amintim 7 motive pentru care trebuie să mănânci această legumă. Beneficiile nutriţionale ale conopidei constau în faptul că această legumă conţine vitamine importante, precum vitamina B1, B2, B3, B6 şi B9 (acid folic). Mai conţine Omega 3 şi vitamina K. este o sursă bogată şi în proteine, fosfor şi potasiu. Fiind o sursă bună în vitamina C şi mangan o face un puternic antioxidant.

Beneficiile conopidei – antioxidante

Conopida mai conţine şi carotene, precum beta-caroten şi fitonutrienţi, precum acidul cafeic. Este un antioxidant excelent, iar dacă se consumă conopida în mod regulat scade riscul de a dezvolta boli cardiovasculare sau cancer.

Beneficiile conopidei – detoxificare

Conopida conţine substanţe importante pentru ficat, pentru a-l ajuta să elimine toxinele din organism. Prezenţa substanţelor ca sulforafan şi izotiocianat, mult mai bogate la conopidă decât la alte legume surori, gen varza sau broccoli, cu până la 70%, asigură un proces de detoxificare a ficatului şi a întregului organism.

Beneficiile conopidei – prevenirea cancerului

Numeroase studii asupra cancerului se leagă de consumul de conopidă, mai ales pentru cancerul de prostată, cancerul de sân, cancerul de colon şi cancerul ovarian. Conopida are abilitatea de a elimina enzimele canceroase şi de a rezista celulelor canceroase.

Beneficiile conopidei – anti inflamatorii

Consumul de conopidă regulat este asociat cu scăderea riscului de inflamare în boli ca artrită, obezitate, diabetul zaharat sau ulcer. Recent, s-a descoperit în conopidă substanţa numită I3C, care este un anti inflamator care operează la nivel genetic, putând preveni declanşarea inflamaţiei la un stadiu destul de timpuriu. Vitamina K şi Omega 3 ajută în prevenirea inflamaţiilor cronice care pot duce la boli ca artrita.

Beneficiile conopidei – digestie bună

O cană de conopidă fiartă conţine, pe lângă multe altele, şi 3,35 de grame de fibre dietetice, care ajută la curăţarea sistemului digestiv şi care te scapă rapid de substanţele care nu sunt necesare organismului. În plus, anumite substanţe din conopidă, ajută la prevenirea bolilor de stomac, precum ulcerul şi dezvoltării de bacterii periculoase precum Helicobacter pylori.

Beneficiile conopidei – cardiovasculare şi cerebrovasculare

Având proprietăţi anti inflamatorii, consumul de conopidă este o bună protecţie în bolile cardiovasculare sau cerebrovasculare. De exemplu, în arterioscleroză, există inflamaţia cronică a vasului sanguin şi depunerea de lipide şi leucocite acolo, care în cele din urmă duc la scăderea diametrului lor.

Această scădere a diametrului duce la scăderea circulaţiei sângelui la organele esenţiale din corp, ca inimă (şi poate cauza infarct), creier (şi poate cauza accident vascular cerebral) şi rinichi (şi poate cauza distrugere completă a lor). Aşadar, scăzând riscul inflamaţiei cronice, conopida poate asigura echilibrul circulaţiei sângelui în întreg organismul, şi deci o bună funcţionare a organelor.

Conopida mai conţine şi alicină, o substanţă care s-a demonstrat a fi bună în reducerea apariţiei accidentului vascular cerebral şi a bolilor de inimă. Îngreunarea circulaţiei sângelui din cauza inflamărilor cronice au dus la o mai bună înţelegere a bolilor cardiovasculare, dar şi la găsirea mai multor variante de prevenire a lor. Iar conopida este unul din alimentele de bază pentru prevenirea unor afecţiuni grave.