6 remedii naturale contra spasmofiliei

1 2 jpg jpeg

1. Sucuri proaspete din gulie. Se consumă zilnic 200-400 ml în cure de 2-3 săptămâni. E eficient şi amestecul de guile, morcovi şi ţelină.

2. Ceaiul de coada-calului conţine acid silicic şi este folositor în tratamentul dezechilibrelor fosfo-calcice. Se poate folosi şi pudra obţinută prin măcinarea plantei, administrate sublingual câte 1 gram de 3-4 ori pe zi, sau un decoct dintr-o linguriţă de plantă la o cană. Se fierbe 15 minute şi se beau 2-3 căni pe zi.

3. Floarea de anemonă. Se foloseşte partea aeriană din care se poate prepara o infuzie cu o jumătate de linguriţă la o cană de apă clocotită. Se infuzează 10 minute şi se consumă o cană pe zi. Din tinctura de anemonă se iau 20 de picături de 3 ori pe zi, după mese.

4. Tinctură din rădăcină de angelică, 50 de picături în 200 de ml de apă.

5. Pentru sedarea sistemului nervos în cazurile de spasmofilie cu agitaţie psihomotorie, se foloseşte valeriana sub formă de tinctură. Se iau 10 picături, diluate în apă sau ceai, de două ori pe zi, între mese.

6. Reflexoterapia se efectuează sub formă de şedinţe: 10 zile la rând, apoi 10 şedinte la interval de 3 zile, apoi câte o şedintă pe săptămână.

Stresul, vinovat de crize

Boala poate să apară la copiii mici, rahitici, mai ales vara, sub influenţa insolaţiei. Poate să apară şi la adulţi, în special la femei, în perioada premenstruală. Anxietatea şi stresul pot determina crizele de spasmofilie. Tratamentul alopat presupune administrarea de preparate pe bază de calciu, precum şi evitarea sau combaterea traumelor psihice.