5 aliaţi împotriva cancerului

1 2 jpg jpeg

1 Ceaiul negru

Planta conţine o substanţă care împiedică înmulţirea celulor canceroase (quercitina). În plus, tratamentul cu ceai negru protejează organismul de efectele secundare ale chimioterapiei.

Se administrează sub formă de macerat: se pune o linguriţă de ceai negru în 250 ml de apă rece şi se lasă la macerat de seara până dimineaţa. Se strecoară şi se bea la temperatura camerei. Doza necesară: câte trei căni de macerat pe zi.

2 Busuiocul

Tratamentul cu busuioc distruge germenii patogeni, întăreşte sistemul imunitar şi tonifică organismul. Pentru că are o acţiune sedativă, le induce o stare de linişte celor care fac chimioterapie.

Mai mult, specialiştii le recomandă bolnavilor de cancer infuzia de busuioc, care reglează tulburările gastrointestinale. Astfel, aceştia reuşesc să asimileze mai uşor hrana. Se administrează şi sub formă de pulbere, câte o linguriţă de patru ori pe zi. Se poate folosi şi sub formă de ceai sau de sirop, care se ia de două-trei ori pe zi.

3 Echinacea

Echinacea este una dintre cele mai eficiente plante care ajută la întărirea imunităţii. Planta are efecte antibiotice, antivirale, depurative şi analgezice. Se recomandă infuzia sau tinctura, câte o cană de trei ori pe zi.

4 Armurariul

Planta este valoroasă pentru sănătatea ficatului, care resimte cel mai puternic toxicitatea tratamentului anticancerigen. Silimarinul, o substanţă din compoziţia ei, reglează şi echilibrează activitatea ficatului.

Terapia cu armurariu ajută la dezintoxicare şi este utilă şi pentru bolnavii care fac chimioterapie, pe care îi ajută s-o suporte mai bine. Se foloseşte sub formă de pulbere, care se ia sublingual, de patru ori pe zi, cu 15 minute înaintea mesei.

Este benefică şi infuzia, preparată dintr-o linguriţă de pulbere, care se pune într-o cană cu 250 ml de apă clocotită. Se consumă câte trei căni pe zi. Cea mai eficientă metodă de administrare este tinctura: câte trei linguriţe pe zi.

5 Zerul

Pentru bolnavii de cancer, cura cu zer face minuni. Zerul este mai mult decât o apă vindecătoare, spun specialiştii, care-l recomandă în tratarea a peste 60 de afecţiuni. Zerul, care rezultă din fabricarea brânzei, trebuie consumat proaspăt.

Acest lichid este un cocteil de substanţe hrănitoare: aminoacizi, minerale, lactoză, vitamina B2 şi calciu.

Deoarece este sărac în sodiu, substanţe grase şi în colesterol, zerul este ideal pentru regimul alimentar al bolnavilor de cancer. O cură cu zer (se bea câte un litru pe zi în trei prize) trebuie să dureze şase zile. Cea mai eficientă este cura cu zer din lapte de capră.

B17 creşte speranţa de viaţă

Cercetătorii urmăresc efectele vitaminei B17, foarte importantă în prevenirea cancerului. Se crede că această vitamină mai deţine secrete şi în lupta pentru învingerea cancerului. Surse naturale de vitamina B17 se găsesc în sâmburii de caise, mere, pere, piersici şi de prune. Doza necesară în terapia preventivă este de zece sâmburi pe zi.

Doctor Click! vă sfătuieşte

Dr. Eugen Giurgiu doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie şi în nutriţie

Ceaiul de ghimpe e foarte eficient în cancerul de prostată. Planta are proprietăţi decongestionante, cicatrizante şi dezinfectante. Tratamentul cu ghimpe ajută la diminuarea severităţii crizelor, nevoia de a urina reducându-se.

Planta se dovedeşte şi un duşman al bacteriilor „rele” din tractul digestiv. Se pot consuma câte două-trei căni de ceai pe zi. Atenţie la modul de preparare a ceaiului. Bolnavii trebuie să respecte întocmai indicaţiile producătorului!

Ca tratament extern, le recomand bolnavilor de cancer de prostată băi de şezut cu tărâţe de grâu. În cada cu apă fierbinte se pune un săculeţ de pânză cu 500 g de tărâţe de grâu. Când apa se mai răceşte şi ajunge la temperatura corpului, bolnavul stă în cadă 20-30 de minute. Băile se fac în fiecare seară.