4 metode care te ajută să slăbeşti sănătos

1 2 jpg jpeg

Ţine poftele alimentare în frâu

Cum? Consumând alimente sănătoase, precum fructele şi legumele. Aşa vei avea senzaţia de saţietate pentru o perioadă mai lungă de timp, astfel încât vei mânca doar atât cât ai nevoie. Potrivit nutriţioniştilor, mărirea cantităţii zilnice de proteine, în paralel cu o activitate fizică şi cu o dietă controlată, te vor ajuta să slăbeşti şi, totodată, să îţi dezvolţi masa musculară.

Nu sări peste micul dejun

Pe timpul nopţii, organismul se reface şi arde calorii, în timp ce metabolismul se odihneşte. Pentru a-l activa încă de la primele ore ale dimineţii, începe-ţi ziua cu un mic dejun din fructe şi legume proaspete.

Construieşte masă musculară

Testosteronul, hormonul care contribuie la dezvoltarea musculaturii, prezent atât la femei, cât şi la bărbaţi, te poate ajuta să slăbeşti, mai ales când nivelul său este ridicat. Cu cât musculatura ta va fi mai dezvoltată, cu atât mai uşor vei slăbi. Cum se explică acest lucru? Simplu: muşchii vor arde mai multe calorii.

Odihneşte-te suficient

Un somn bun, odihnitor, de cel puţin 6-8 ore pe noapte te va ajuta să îţi potoleşti poftele culinare nesănătoase. În plus, dacă privezi organismul de somn, sistemul imunitar va fi slăbit şi vei simţi nevoia să mănânci dulciuri, alimente grase, astfel încât vei acumula rapid kilograme. De aceea, e bine să nu neglijezi acest aspect şi, dacă ai posibilitatea, să îţi faci un program regulat de somn, de la care să nu te abaţi.