3 alimente cu efect analgezic

2 jpg jpeg

Mănâncă seminţe de dovleac când ai dureri de cap

Pentru că durerea de cap poate să apară şi din cauza carenţei de magneziu, alimentele care conţin acest mineral sunt indispensabile pentru a scăpa de această neplăcere. Un pumn de seminţe pe zi, puse în salate sau mâncate ca atare, sunt de ajuns pentru nevoile tale zilnice.

Febra musculară trece cu cereale integrale

Primăvara ai ocazia să reiei drumeţiile la munte şi, după un sezon în care poate n-ai mai făcut mişcare, este posibil să faci febră musculară. Cerealele integrale cu iaurt îţi refac şi rezervele de glucoză sărăcite după ce ai depus efort.

Durerile cauzate de sinuzită, alinate cu rozmarin

Ierburile aromatice nu sunt utile numai în bucătărie, ci şi ca remedii naturale. Una dintre afecţiunile în care sunt recomandate este sinuzita. Se poate manifesta prin dureri greu de suportat. Inhalaţiile cu rozmarin le scad intensitatea. Într-un vas cu apă clocotită pune 3 linguriţe de plantă uscată şi, cu capul acoperit cu un prosop, stai 10-15 minute deasupra acestuia. În loc de rozmarin sunt folosite cu efecte antivirale, antimicrobiene, atât cimbru, cât şi oregano.

Extrapont

Neplăcerile sindromului premenstrual, alungate cu lactate

Schimbările bruşte de stare de spirit, anxietatea, nervozitatea excesivă sunt simptome ale sindromului premenstrual pe care le poţi combate cu un plus de calciu şi de vitamina D. Lactatele şi brânzeturile sunt eficiente şi femeilor care iau medicamente pentru prevenirea acestui tip de sindrom. 3 porţii de lactate (un pahar de lapte, un iaurt mic, 200 g brânză de vaci) sunt de ajuns.