Cum se tratează disfuncţia erectilă
Tratamentul pentru impotenţă diferă de la simpla schimbare a stilului de viaţă la administrarea de medicamente şi chiar operaţie, în funcţie de cauza apariţiei problemelor de obţinere sau menţinere a erecţiei.
Pentru a obţine şi a menţine o erecţie, e nevoie ca mai multe părţi ale corpului să funcţioneze bine. Cu alte cuvinte, nimic îmbucurător nu se poate întâmpla între aşternuturi atât timp cât ceva e în neregulă cu creierul, glandele care secretă hormoni, vasele de sânge sau organul genital. Astfel, e nevoie de un control amănunţit la urolog pentru a depista cauza apariţiei disfuncţiei erectile. Motivul unei astfel de probleme în dormitor poate fi fizic sau emoţional. Doar specialistul se poate pronunţa în acest sens şi poate prescrie tratamentul adecvat.
Factori emoţionali vs. factori fiziologici
Atunci când vorbim despre cauze fizice, trebuie să luăm în calcul că diabetul, tensiunea arterială şi obezitatea pot afecta erecţia. Acelaşi efect neplăcut îl pot avea nervii şi arterele deteriorate. Nici lipsa activităţii sportive, consumul de alcool şi fumatul nu ajută deloc. Anxietatea, depresia sau stresul joacă, de asemenea, un rol important în apariţia acestei probleme. La fel şi neînţelegerile din cuplu. Nimeni nu se poate aştepta să funcţioneze totul perfect pe plan intim dacă există discuţii contradictorii cu partenera de viaţă şi certuri care-ţi lezează ego-ul şi masculinitatea. Un psiholog te poate ajuta să gestionezi mai bine toate problemele în doi şi-ţi poate reda încrederea în tine şi-n capacitatea ta de a-ţi impresiona jumătatea în dormitor.
Pastile, injecţii sau supozitoare
Tratamentul cel mai obişnuit pentru impotenţă constă în administrarea de pastile (Viagra, Cialis etc.), care trebuie luate cu 15 minute înainte de contactul intim sau chiar cu 36 de ore mai devreme. Aceste medicamente sunt eficiente pentru 80% dintre bărbaţi, însă, dacă efectul durează mai mult de 4 ore, trebuie să te adresezi imediat medicului. În plus, există şi efecte secundare, precum dureri de cap, musculare, nas înfundat şi, în cazuri mai rare, înceţoşarea vederii. Aceste pilule sunt contraindicate celor care suferă din cauza bolilor cardiace. Oricum nu pot fi luate decât la recomandarea doctorului, care va ţine cont şi de restul medicamentelor sau a suplimentelor alimentare pe care le ei şi de istoricul tău medical. Dacă nu poţi lua aceste pastile sau dacă sunt ineficiente, medicul îţi poate prescrie injecţii sau supozitoare intrauretrale cu alprostadil, o substanţă care îmbunătăţeşte circulaţia sângelui spre penis. Pe piaţă au apărut numeroase produse care-ţi garantează minuni, însă nu trebuie să iei nimic fără să ai confirmarea medicului, chiar dacă au ingrediente naturale şi par inofensive. Naturale sau nu, pot fi ineficiente sau îţi pot face chiar rău.
Între pompă şi operaţie
În afara pastilelor sau a injecţiilor, mai există un dispozitiv sub formă de aspirator, care îmbunătăţeşte fermitatea organului sexual masculin tot prin îmbunătăţirea circulaţiei sângelui spre penis. Iar 80% dintre cei care l-au folosit s-au declarat mulţumiţi de erecţia obţinută. Acest dispozitiv este folosit mai ales în cazul reabilitării penisului după operaţia de prostată, iar dezavantajul e că trebuie să treacă luni bune până să se vadă rezultate. Constă într-un tub care se pune pe penis şi o pompă care pompează sânge spre organul reproductiv. Odată pompat destul sânge, se pune un inel la baza penisului, care să menţină erecţia obţinută. Dacă nici acest dispozitiv nu este eficient, medicul îţi poate recomanda intervenţia chirugicală, în urma căreia se poate monta un implant în organ sau pot fi deblocate venele. Din păcate, succesul e deloc asigurat în cazul acestei proceduri. Indiferent de tratament, trebuie luate în seamă posibilele efecte secundare ale fiecărei metode, de la infecţii cauzate de implant la dureri provocate de inelul ce vine la pachet cu dispozitivul ce promite erecţia şi la disconfortul cauzat de pastile.
Citeste si: Cauzele impotentei - motive mai putin cunoscute
INFO
1 din 10 bărbaţi se confruntă cu disfuncţia erectilă la un moment dat în viaţă. Se estimează o creştere a cazurilor la 322 de milioane de bărbaţi afectaţi de impotenţă până în 2025.