Te doare gâtul? Încearcă aceste remedii recomandate de medic

1 durere gat jpg jpeg

Senzaţie de usturime şi de furnicături la nivelul gâtului? Ştim cu toţii cât de supărătoare sunt aceste simptome care însoţesc durerea de gât. Iar acum, în sezonul rece, avem tot mai multe astfel de episoade. Descoperă în articolul nostru ce remedii te ajută să le tratezi.

Durerea de gât apare, cel mai adesea, în cadrul răcelilor şi gripei, însă poate surveni şi în urma simplei inspirări a aerului rece. Adevărată poartă de intrare pentru virusuri şi bacterii, gâtul se poate inflama uşor mai ales în sezonul rece, când infecţiile respiratorii ne dau de cap. Fie că este vorba despre un „roşu în gât” sau despre laringită, faringită sau amigdalită, poţi apela la farmacia verde pentru a le veni de hac.

Infuzia de pătlagină, balsam pentru gât

Pentru calmarea durerilor de gât, poţi încerca infuziile călduţe de plante, care acţionează ca un adevărat pansament. Cele mai indicate plante sunt: pătlagina, muşeţelul, teiul, gălbenelele, podbalul, nalba, lumânărica şi echinacea. Infuziile se prepară dintr-o linguriţă de plantă la o cană cu apă şi se pot consuma călduţe pe toată perioada în care este prezent disconfortul de la nivelul gâtului. Pentru potenţarea efectului benefic, este bine ca aceste ceaiuri să fie îndulcite cu miere.

Un alt remediu indicat este decoctul de coajă de salcie. Acesta se prepară din 10 g de coajă mărunţită, care se fierbe în 200 ml de apă timp de jumătate de oră. Din acest decoct se iau câte 4 linguriţe pe zi, până se observă semne de îmbunătăţire.

Lavanda reduce inflamaţia

În laringită (inflamaţia sau iritarea coardelor vocale) se poate încerca infuzia de lavandă, plantă care are acţiune antalgică şi antiinflamatoare. Se infuzează 20 g de flori de lavandă într-un litru de apă clocotită, timp de 10 minute. Se consumă câte 3 ceşti pe zi, cel mult 5 zile. Efect benefic în laringită are şi infuzia de podbal, care se prepară din 3 linguri de plantă la o cană cu apă. Se îndulceşte cu miere şi se consumă pe parcursul unei zile.

Un alt leac indicat în durerea de gât este propolisul, care are acţiune antibacteriană, antivirală, antifungică, anestezică, antiinflamatoare şi cicatrizantă. Propolisul se poate administra sub formă de tinctură (câte o picătură la un kilogram/corp, de două ori pe zi), pe pâine ori ca tablete. Avantajul tabletelor este că acţionează mai mult local, reducând inflamaţia. De asemenea, mierea calmează eficient mucoasele iritate ale gâtului. Se ia câte o linguriţă de miere, din oră în oră.

    

Muşeţelul, calmant în amigdalită

În amigdalită (inflamarea acută sau cronică a amigdalelor), sunt recomandate plantele cu acţiune dezinfectantă şi antiinflamatoare. Se pot face gargare cu infuzie de muşeţel (3 linguri de plantă la o cană cu apă) sau cu un decoct de coajă de salcie (4 linguri de coajă la o cană cu apă).

În amigdalită, se mai pot folosi şi cataplasmele cu cartofi sau cu hrean (se rad, se pun pe o pânză şi se menţin un sfert de oră în zona gâtului).

7 gargare de încercat

1. Poţi calma durerea de gât şi cu ajutorul gargarelor cu apă caldă (o cană), amestecată cu sucul unei lămâi. Poţi face câte 2 astfel de gargare pe zi.

2. Un truc eficient în durerea de gât este gargara cu apă sărată. Se dizolvă jumătate de lingură de sare într-un pahar cu apă caldă.

3. De ajutor în inflamaţia gâtului sunt şi gargarele cu miere (2 linguri) şi apă călduţă (250 ml).

4. O altă gargară de eficientă este cea preparată dintr-o cană cu apă caldă, la care se adaugă o lingură de oţet de mere. Se fac 3 astfel de gargare pe zi.

5. Amestecă 2 linguri de ulei esenţial de arbore de ceai (disponibil în magazinele naturiste) într-o linguriţă cu miere şi se ţine în gură câteva minute, apoi se scuipă. Acest remediu este indicat de 3 ori pe zi, până la reducerea simptomelor.

6. Graţie acţiunii antiseptice, infuzia de salvie calmează gâtul inflamat. Infuzia se prepară dintr-o lingură de plantă la o cană cu apă clocotită.  Se lasă la infuzat timp de 5 minute şi se poate folosi când ceaiul este călduţ.

7. Se mai pot face gargare cu decoct de ceapă (2 cepe se fierb într-un litru de apă, timp de un sfert de oră, după care se adaugă o linguriţă cu miere).

Sfaturi pentru a-ţi menaja gâtul

  • Respiră pe nas, nu pe gură, pentru a preveni iritarea mucoaselor.
  • Evită fumul de ţigară, întrucât inflamează gâtul.
  • Pentru o umiditate optimă în încăperi, este bine să păstrezi un vas cu apă pe calorifer.

INFO: Durerea de gât poate fi calmată şi cu ajutorul gargarei cu apă caldă şi bicarbonat de sodiu.

Dr. Cristina Bălănescu,

medic primar medicină generală, cu competenţe în terapii complementare, Centrul Medical Clar Med, Bucureşti

Cataplasmele cu alcool, parte din tratament

Primul gest ce poate fi luat după ce apare durerea de gât constă în aplicarea locală de cataplasme calde cu alcool, la care se pot adăuga antibiotic, antivirale, antialgice, antitermice, în funcţie de cauza determinantă. Printre remediile indicate se numără: sucul de lămâi sau cel de gutui (gargară de 3-4 ori pe zi), iarba-neagră (decoct din 1 lingură de plantă la 500 ml de apă; se fierbe 15 minute, se strecoară, se consumă întreaga cantitate fracţionat, pe parcursul unei zile), gălbenelele (infuzie din 3 linguri de flori la 300 ml de apă clocotită, se infuzează 5-7 minute, se consumă 2-3 căni pe zi sau tinctura: se consumă 30 de picături, de 2 ori pe zi), pătlagina (tinctura: se poate obţine din 5 g de frunze în 100 ml de alcool de 45 grade, se macerează 8 ore; se poate face gargară cu 40 de picături de tinctură puse în 100 ml de apă, de 3 ori pe zi) şi salcia (decoct: 4 linguri de coajă la 200 ml de apă; se fierbe 15 minute, se strecoară, se consumă câte 1 lingură de 3 ori pe zi sau se face gargară de 3 ori pe zi, cu câte o cană).