Ce tip de cancer ar fi avut Ceauşescu în ultima parte a vieţii

Ceausescu jpg

Se ştie că fostul dictator român avea diabet, însă documentele desecretizate ale CIA arată că Ceauşescu ar fi fost depistat şi cu o formă de cancer.

În iulie 1985, George Kolt, ofiţer CIA responsabil pentru Europa şi expert în afaceri europene, trimitea un raport de şase pagini directorului CIA de la Washington. O pagină din acest raport era dedicată situaţiei din România şi stării de sănătate a dictatorului român.

Veyi și: Care erau mâncărurile preferate ale lui Ceauşescu. Obiceiul la care nu renunţa nici în ruptul capului

Ceauşescu ar fi avut cancer de prostată

În raportul lui Kolt, se menţionează următoarele: „tot mai multe informaţii de la sursele noastre indică faptul că Nicolae Ceauşescu ar putea fi supus în curând unei intervenţii chirurgicale din cauza unui cancer la prostată. Perioada în care apare această problemă este una riscantă, întrucât România trece prin mari probleme economice şi financiare înainte de iarna anului 1985, iarnă ce se anunţă una deosebit de dură”.

În acelaşi timp, ofiţerul CIA menţiona că, în cazul în care operaţia se impunea, era posibil să apară probleme, din cauza faptului că Ceauşescu avea şi alte probleme de sănătate.

Informaţii despre boala lui Ceauşescu au apărut şi în New York Times: „Diplomaţii anunţă semne tot mai mari ale bolii lui Ceauşescu”, era titlul unui articol disponibil în publicaţia amintită. Conform diplomaţilor occidentali, „apariția fragilă a președintelui Nicolae Ceaușescu în ultimele luni și semnele că fotografiile oficiale ale acestuia au fost modificate au consolidat speculațiile că este grav bolnav”.

image

Vârsta înaintată, factor de risc pentru cancerul de prostată

Ce factor de risc avea Ceauşescu pentru această boală

Cancerul de prostată este unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer care afectează bărbaţii. Boala se dezvoltă la nivelul prostatei, o glandă sub forma unei castane, care are rolul de a produce lichidul seminal.

Nu se ştie cu exactitate de ce apare, însă se cunoaşte că afecţiunea se dezvoltă după ce apar modificări la nivelul celulelor de la nivelul prostatei. Riscul de a face cancer de prostată creşte pe măsura înaintării în vârstă, după 50 de ani, iar Ceauşescu a avut acest factor de risc.