Mâncăm prea multă carne? Dr. Mihaela Bilic explică efectele

Consumăm mai multă carne decât bunicii şi părinţii noştri, iar acest lucru nu este lipsit de consecinţe asupra sănătăţii. Medicul Mihaela Bilic comentează efectele consumului crescut de carne.

image

Foto: Shutterstock

“Prea multă carne strică…mai ales la copii 

Un consum mare de proteine la vârsta de 4 ani înseamnă kilograme în plus la 7 ani!! Dacă până acum dădeam vina pe zahăr și grăsimi pentru excesul de greutate, studiile recente arată că prea multă carne duce la obezitate.

International Journal of Obesity a publicat un studiu portughez făcut pe 2000 de copii în cadrul proiectului Generația XXL. Cercetătorii au constatat ca un consum excesiv de proteine (de 2-3 ori doza zilnică) la vârsta de 4 ani se traduce printr-un IMC crescut câțiva ani mai târziu.

Vezi şi: Aceste alimente dăunează creierului. Evită-le pentru a preveni demenţa!

Nevoile organismului sunt de 1 g proteine /kilogram corp/zi, însă în țările dezvoltate se consumă mult mai mult. Mâncăm chiar și de 3 ori/zi carne, când ar trebui să mâncăm de 3 ori/săptămână. Și nu doar carnea e vinovată, ci și consumul în exces de mezeluri și semipreparate, ouă, brânzeturi sau chiar proteine de origine vegetală.

De frica kilogramelor în plus, mulți copii primesc meniuri bogate în proteine și sărace în carbohidrați. În realitate făinoasele dau energie pentru mișcare, iar excesul de proteine predispune la obezitate. Și percepția despre consumul de grăsimi este greșită. Părinții au impresia ca un produs degresat este mai sănătos și se feresc de unt, lapte integral sau carne de porc.

Vezi şi: Cu ce pot înlocui zahărul persoanele cu diabet

Aportul zilnic de grăsimi în cazul copiilor trebuie să depășească 35% din aportul total de calorii, din grăsime se sintetizează hormoni și se dezvoltă creierul. Mai mult decât pentru un adult, în cazul copiilor grăsimile sunt esențiale pentru creșterea, dezvoltarea și funcționarea organismului.

Cât despre obezitatea infantilă, ea presupune măsuri restrictive legate exclusiv de cantitate! Nu mâncarea dietetică este obiectivul, ci redimensionarea porților. Un copil supraponderal trebuie să mănânce mai puțin și să se miște mai mult. Singura soluție pentru controlul siluetei este diminuarea consumului global de mâncare, adică mai puține proteine, mai puțin zahăr, mai puține grăsimi… Chiar dacă pare ciudat, e mai sănătos să fii slab și nemâncat, decât îndopat cu proteine!”, explică dr. Mihaela Bilic.