Diabet: 8 legume care reglează glicemia şi protejează inima

Se vorbeşte adesea despre alimentele care trebuie evitate în caz de diabet. Dar este important de ştiut şi care sunt alimentele indicate în această afecţiune. De exemplu, legumele, care, în afara numeroaselor beneficii pe care le au, contribuie şi la reglarea glicemiei şi la menţinerea sănătăţii inimii.

image

Diabetul este o afecţiune cronică asociată cu numeroase alte probleme de sănătate. Printre acestea, se numără ficatul gras, excesul de colesterol rău, afecţiunile cardiace (infarctul) şi chiar anumite tipuri de cancer. De aceea, consumând alimente recomandate în diabet, cum sunt legumele, ai grijă şi de sănătatea inimii şi a ficatului.

Legumele trebuie să facă parte dintr-o alimentaţie sănătoasă. În afara vitaminelor şi mineralelor pe care le furnizează, legumele contribuie şi la reglarea zahărului din sânge. Jill Weisenberger, nutriţionist american care a scris mai multe cărți despre această patologie, recomandă în mod special anumite legume, potrivit EatingWell.

Morcovii

Bogaţi în vitamina A, necesară pentru vedere şi imunitate, morcovii sunt şi sursă de fibre, care induc senzaţia de saţietate. De aceea, consumând mai des morcovi, vei fi mai puţin tentat să mănânci gustări care pot creşte glicemia.

Citeşte şi: Aşa reduci pesticidele din fructe şi legume!

Broccoli

Pe lângă faptul că ajută la inducerea sațietăţii, fibrele din legume acționează ca un prebiotic. „Fibrele prebiotice sunt fermentate de bacteriile noastre intestinale, ceea ce le ajută să se înmulţească”, spune Jill Weisenberger. „În unele cazuri, ajută la metabolismul glucozei și al colesterolului.” Broccoli este o alegere excelentă, la fel ca toate legumele crucifere.

Dovleacul

Dovleacul este bogat în carotenoizi, compuși care promovează sănătatea inimii și pot proteja faţă de anumite tipuri de cancer. De asemenea, este sărac în calorii și bogat în fibre, potrivit dieteticianului.

Varza

Varza este o legumă bogată în vitamina C, care întărește imunitatea și sănătatea inimii. De asemenea, conține multe fibre, care încetinesc asimilarea a tot ceea ce mănânci, ceea ce previne creşterile bruşte ale glicemiei.

Roşiile

Dincolo de gustul pe care îl dau mâncărilor, roşiile pot preveni cancerul şi bolile de inimă, graţie licopenului, compusul care le dă culoarea specifică. Totodată, roşiile sunt sărace în calorii şi ajută la menţinerea glicemiei la valori normale.

Castraveţii

Foarte bogaţi în apă, castraveţii nu numai că menţin hidratarea organismului, ci pot contribui şi la normalizarea valorilor glicemiei.

Ciupercile

Unele studii au asociat un antidiabetic oral cu deficitul de vitaminele B, prezente în ciuperci. Totodată, ciupercile ajută la controlul glicemiei.

Fasolea verde

Fasolea verde este o sursă bună de fibre, vitamina C și vitamina A. Jill Weisenberger recomandă adăugarea de fasole verde tocată în sosul de paste pentru un plus de vegetale. Este de evitat fasolea verde conservată, care poate avea un conţinut mare de sare.